Fostul viceprimar al Sibiului, Alexandru Dumbravă, a pierdut definitiv apelul împotriva deciziei de concediere a sa de către Școala din Roșia. Curtea de Apel Sibiu a respins ca nefondate argumentele acestuia privind nelegalitatea deciziei angajatorului.
Cazul a ajuns în instanță după ce Școala Gimnazială Roșia a emis o decizie în martie 2024 privind încetarea contractului individual de muncă al profesorului, invocând o condamnare penală definitivă pentru infracțiuni incompatibile cu funcția didactică, în conformitate cu art. 168 alin. 7 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.
Dumbravă a contestat decizia, argumentând, printre altele, că prevederile Legii nr. 198/2023, cea care stabilește că „un condamnat penal nu poate fi profesor” nu sunt aplicabile în cazul său, invocând principiul neretroactivității legii. Legea, spune el, a fost dată înainte ca el să fie condamnat.
Tribunalul Sibiu a respins contestația, iar decizia a fost atacată cu apel de către profesor.
Judecătorii de la Curtea de Apel Sibiu a decis menținerea sentinței Tribunalului Sibiu, respingând ca nefondat apelul fostului profesor.
Curtea a reținut că art. 168 alin. 7 din Legea nr. 198/2023 instituie o incapacitate a celui condamnat pentru anumite infracțiuni de a ocupa o funcție didactică și că hotărârea penală de condamnare definitivă era executorie la data emiterii deciziei de încetare a contractului de muncă.
De asemenea, instanța a respins argumentele apelantului privind încălcarea principiului neretroactivității legii, reținând că legile care au fost încălcate erau în vigoare la momentul producerii faptelor.
Curtea a apreciat că, în conformitate cu noile dispoziții legale, unitatea școlară avea obligația de a constata incompatibilitatea și de a dispune eliberarea din funcție a profesorului condamnat penal, dincolo de considerentele personale ale acestuia.
Decizia Curții de Apel este definitivă, consfințind legalitatea deciziei Școlii Gimnaziale Sibiu de a înceta contractul individual de muncă al profesorului condamnat penal.
Condamnat pentru fraudă cu bani europeni
Alexandru Dumbravă, condamnat în 2023 la 2 ani și 3 luni de închisoare cu suspendare pentru fraudă cu bani europeni, a dat în judecată un an mai târziu Școala Gimnazială Roșia, acolo unde a fost director și profesor, pentru a-și recăpăta funcția.
El a fost destituit în urma sentinței rămasă definitivă, iar decizia foștilor colegi a venit în conformitate Legea nr. 198/2023, care stabilește că un condamnat penal nu poate fi profesor. Dumbravă a contestat demiterea și a cerut salariile restante, precum și dobândă la acei bani, iar în motivarea el spune că legea respectivă a fost dată în luna august 2023, iar el a fost condamnat în septembrie. Iar legea ar urma să fie aplicată în 60 de zile, deci după ce el a fost condamnat. Așadar, consideră Dumbravă, faptul că a fost condamnat penal înainte de intrarea în vigoare a legii îl poate repune în funcție.
”Acest principiu de drept al neretroactivității legii este de strictă interpretare, iar, în aceste condiții, este evident că legea nu poate retroactiva și impune o interdicție unui raport juridic născut cu mult timp înainte de intrarea sa în vigoare.
Mai mult, prin sentința de condamnare, instanța nu a stabilit nici un fel de interdicție astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 56 lit. h j sau f) din Codul Muncii. De altfel, deciziile Curții Constituționale și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt constante în aplicarea acestui principiu de drept”, spun avocații săi în apărarea lui Dumbravă.
Judecătorul din primă instanță a fost însă de altă părere, el a explicat că ”nu se poate vorbi de valori în sistemul de învățământ dacă acestea nu ar deveni realități sociale ca urmare a punerii lor în practică şi în același timp să fie practicate de persoanele care ocupă funcții didactice.
Or, o conduită în totală antiteză cu standardele pe care le impune o funcție didactică, trebuie să atragă de la sine interdicția unei persoane de a mai desfășura activități în sistemul de învățământ. Astfel, art. 168 din Legea nr. 198/2023, premisa: „să existe o condamnare penală definitivă” este conturată, contestatorul fiind condamnat penal definitiv începând cu data de 27 septembrie 2023.
În concluzie, toate actele şi faptele reținute în sarcina contestatorului sunt necesare şi suficiente pentru a contura natura juridică şi aplicabilitatea fără nicio urmă de îndoială şi circumstanțiere a art. 168 alin. 7 din Legea nr. 198/2023, aplicabilitate care a dus la încetarea raporturilor de muncă cu Școala Gimnazială Roșia”, se precizează în motivarea cazului.
Potrivit dispoziţiilor art. 169 din Legea nr. 198/2023 „(1) Personalul didactic de predare își desfășoară activitatea urmărind respectarea valorilor şi principiilor prevăzute în prezenta lege, precum şi interesul superior al beneficiarului primar. (2) Personalului didactic îi este interzis să desfășoare orice activitate care aduce atingere valorilor şi principiilor care guvernează sistemul național de învățământ; acesta trebuie să reprezinte un model de etică şi integritate pentru elevi şi pentru societate”, se precizeză în motivare.
Astfel, Legea nr. 198/2023 perpetuează ideea bunei credințe, a moralității şi a nondualităţii persoanei care exercită profesia de cadru didactic prin adoptarea într-o formă expresivă şi fără loc de interpretare a textului art. 168 alin. 7. Odată săvârșită de către salariat a unei fapte penale, încrederea angajatorului în serviciile lucrătorului este serios afectată până la pierderea ei, păstrarea în colectiv a acestuia ar fi contrară interesului angajatorului, care urmărește un climat de disciplină şi seriozitate în cadrul colectivului său.
Alexandru Dumbravă și-a dat demisia din funcția de viceprimar după ce a ajuns la o înțelegere cu procurorii europeni, după ce a recunoscut că a comis o fraudă cu bani europeni în valoare de 34.500 de euro.
Parchetul European (EPPO) a înaintat instanței un acord de recunoaștere a vinovăției, prin care viceprimarul Sibiului a recunoscut că a comis o fraudă cu bani europeni, înainte de a deveni primar.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: dumbrava a pierdut procesul cu , alexandru dumbrava a pierdut p , cine e alexandru dumbrava
Vizualizari: 503
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Fost elev
Acum 8 ore
Adrian
Acum 9 ore
@Aci Dutu
Acum 9 ore
Barosanu
Acum 9 ore
Barosanu