Organizatorii Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu anunță deschiderea sesiunii de înscrieri pentru cea de-a XXIV-a ediție a Bursei de Spectacole de la Sibiu, care are loc în perioada 15 – 20 iunie 2020, în cadrul FITS. Înscrierile rămân deschise până la data de 31 martie 2020, iar cei care se înregistrează până la data de 29 februarie 2020 beneficiază de o reducere la taxa de participare.
Evenimentul, organizat de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, reprezintă o importantă rețea culturală, singura de gen din România, care se adresează tuturor profesioniștilor din domeniul artelor spectacolului și care mijlocește legătura dintre festivaluri și artiști, companii independente și instituții de stat.
Informații complete despre perioadele de înregistrare, tipurile de pachete de participare și recomandările organizatorilor sunt disponibile pe site-ul oficial FITS, secțiunea Bursa de Spectacole. Ghidul Participantului oferă tuturor celor interesați de prezența la Bursă informații complete și recomandări cu privire la completarea corectă a formularului de înscriere, dar și la realizarea unui kit profesionist de prezentare a ofertei culturale. Cei interesați să stabilească noi conexiuni profesionale cu participanții naționali și internaționali sau să își prezinte activitatea în fața unui public de specialitate, se pot înregistra prin completarea formularul, în limba română sau engleză, disponibil pe site-ul oficial al festivalului.
„Festivaluri în dialog”, „Conferința Capitalelor Culturale Europene”, „Întâlniri cu mari coregrafi” și sesiunile de „Speed networking”, unele dintre cele mai căutate evenimente de la Bursa de Spectacole de la Sibiu, sunt organizate și pentru ediția din 2020.
Bursa de Spectacole de la Sibiu este o ocazie de întâlnire a profesioniștilor din domeniul artelor spectacolului, producători, organizatori de evenimente, finanțatori și promotori ai creațiilor artistice de calitate și, nu în ultimul rând, un bun prilej de explorare a posibilităților de cooperare și realizare a turneelor internaționale. Prin activitățile organizate - prezentări, conferințe, ateliere, întâlniri, activități de socializare - se creează oportunități de a cunoaște artiști locali și internaționali, de a promova producțiile proprii și de a extinde lista de contacte.
Bursa de Spectacole de la Sibiu a reușit de-a lungul timpului să pună Sibiul și România pe harta celor mai importante burse de spectacole din lume, fiind unică în Centrul și Sud-Estul Europei. Valoarea culturală a Bursei este reflectată de colaborarea internațională și parteneriatele pe care le-a avut și le are cu cele mai importante burse sau rețele de artele spectacolului din lume, precum: CINARS (Canada), Tokyo Performing Arts Market (Japonia), Performing Arts Market Seoul (Coreea de Sud), Rideau (Canada), International Society for Performing Arts Hong Kong (Hong Kong), The Performing Arts Market in Singapore, Australian Performing Arts Market (Australia), Freiburg Bourse (Germania), Thun International Directory of Performing Arts Collections and Institutions (Elveția), Zurich Performing Arts (Elveția), La Red – asociația burselor din America Centrală și de Sud, Market for African Performing Arts Market (Abidjan, Coasta de Fildeș), Performing Arts Network of South Africa (Africa de Sud), Moscow International Performing Arts Market (Rusia), Western Alliance of Arts Administrators (WAAA, SUA), Northeast State Performing Arts Centre (SUA).
FITS 2020 are loc în perioada 12-21 iunie și se desfășoară sub genericul Puterea de a crede/Empowered.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: International Society , Adrian Bulboacă , Radu Stanca , Hong Kong , Teatrul Naţional , America Centrală , South Africa , African Performing Arts Market , Arts Administrators , Australian Performing Arts Mar , Conferința Capitalelor Cultura , Freiburg Bourse , Ghidul Participantului , Vestul Europei , Moscow International Performin , Northeast State Performing Art , Performing Arts Collections , Performing Arts Hong Kong , Performing Arts Market Seoul , Performing Arts Network , The Performing Arts Market , Paul Baila , Sala Redal Expo , Thun International Directory , Tokyo Performing Arts Market , Western Alliance , Zurich Performing Arts
Vizualizari: 3573
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
V
Acum 6 ore
Xxx
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
Carcotel
Acum 7 ore
Titi bucluc