Duminică,
19.01.2025
Ceata
Acum
-2°C

Sala Transilvania construiește primul teren de baschet 3x3 din Sibiu, în memoria lui Elemer Tordai

Sala Transilvania construiește primul teren de baschet 3x3 din Sibiu, în memoria lui Elemer Tordai

Vești bune pentru pasionații de baschet din Sibiu! Sala Transilvania construiește primul teren de baschet 3x3 din oraș, cu ajutorul Consiliului Județean Sibiu, iar vestea este cu atât mai îmbucurătoare, cu cât terenul îi va fi dedicat fostului mare baschetbalist Elemer Tordai. Terenul îi va purta numele și va fi deschis, din primăvara anului viitor, pentru toți pasionații de baschet.

 În curtea Sălii Transilvania se lucrează de zor la un teren de baschet 3x3 omologat FIBA, primul din oraș, care va avea și o denumire simbolică. Terenul va purta numele lui „Toci”, unul dintre jucătorii emblematici ai Sibiului și ai României, baschetbalist de care se leagă cele două titluri obținute de CSU Sibiu.

”În urma discuțiilor purtate cu familia lui Elemer Tordai, BC CSU Sibiu și asociația Al „6-lea Jucător”, am decis să încurajăm tinerii pasionați de baschet prin construirea primului teren de baschet 3x3 din Sibiu, omologat FIBA. Așadar, terenul va purta numele jucătorului Elemer Tordai și va fi deschis tuturor pasionaților de baschet. Mai pregătim o surpriză, dar o vom dezvălui în primavară, când vom inaugura terenul”, a declarat  Adrian Bibu, directorul Sălii Transilvania Sibiu.

teren baschet sala transilvania (1)

 Suprafață de joc, marcaje și nocturnă omologate FIBA

Construcția va fi finanțată de Consiliul Județean Sibiu și va corespunde normelor internaționale, având suprafață, marcaje și panou omologate FIBA. Terenul va avea, în interiorul liniilor de joc, dimensiunile de 15 m lățime și 11 m lungime. Pe zona de joc, inclusiv 1,5 m în plus, pe contur, se va realiza montarea unei suprafețe sportive interlocking flotant, direct peste stratul suport, nou realizat, prin înlocuirea pavajelor existente cu o placă de beton elicopterizat cu cuarț. Suprafața sportivă este produsă în SUA, fiind prima suprafață certificată FIBA. Terenul va fi împrejmuit cu un gard metalic din plasă împletită, situat la 3 m distanță de zona de joc, oferind astfel gardă de protecție. Terenul este prevăzut cu iluminat nocturn de 4 stâlpi de 9 metri înălțime, conform standardelor pentru terenuri exterioare, asigurând o iluminare de minimum 600 de lucși. Fiecare din corpurile de iluminat constră într-un proiector care conține 96 de LED-uri, cu lumină de culoare alb neutru, iar controlul iluminatului se realizează printr-o interfață digitală adresabilă pentru iluminat (DALI).

teren baschet sala transilvania (2)

Tribună pentru spectatori

Terenul va beneficia și de o tribună pentru spectatori, realizată din structură metalică și îmbrăcată în lemn de deck de esență massaranduba, fiind unul dintre cele mai puternice și durabile materiale naturale. Gradena a fost proiectată pe latura nordică a terenului și are o capacitate recomandată de 60 de locuri. Jocul de baschet 3x3 se dispută pe un teren cu un singur panou, care va fi achiziționat, alături de inel, de la un furnizor oficial FIBA, acreditat pentru competiții, fabricat în Germania.

O altă surpriză constră în ridicarea, în proximitatea terenului, a unui podium de premiere, care este dotat cu acces și pentru persoanele cu dizabilități.

Terenul de baschet 3x3 din curtea Sălii Transilvania care va purta numele lui Elemer Tordai va fi inaugurat în primăvara anului 2020.

teren baschet sala transilvania (4)

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Parinte

Acum 5 ani

Probabil o sa fie plin de masini parcate la fel ca cel de linga stadion.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus