Duminică,
12.10.2025
Innorat
Acum
14°C

Sibiul colectează selectiv! Care sunt deșeurile menajere pentru pubela neagră, care ajung la groapa de gunoi

Sibiul colectează selectiv! Care sunt deșeurile menajere pentru pubela neagră, care ajung la groapa de gunoi

În urma precolectării selective a deșeurilor menajere pe care orice sibian este îndemnat să o facă acasă, singura categorie de deșeuri care ajunge, în final, a fi depusă la depozitul de deșeuri de la Cristian este cea a deșeurilor reziduale. Reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Eco Sibiu îndeamnă sibienii să respecte regulile procesului de colectare selectivă a deșeurilor.

Într-o abordare mai largă, deșeurile reziduale sunt tot ceea ce rămâne după ce sibienii își vor fi împărțit deșeurile menajere între plastic și metal, hârtie, sticlă, deșeuri biodegradabile, electrice și electrocasnice și deșeuri periculoase. Toate aceste fracții reciclabile (cu excepția celor periculoase) reintră în circuitul economic, după procesarea de rigoare. Prin urmare, în recipientele (pubelele) de culoare neagră, destinate deșeurilor reziduale, trebuie precolectate toate celelalte deșeuri care nu se încadrează în rândul celor reciclabile sau biodegradabile. „Un aspect foarte important este acela că orice deșeu rezidual aruncat în mod incorect într-una din recipientele pentru deșeurile reciclabile sau biodegradabile le contaminează pe acestea din urmă“, subliniază reprezentanții ADI Eco Sibiu.

Exemple de deșeuri reziduale care trebuie precolectate în recipientele negre: Resturi de carne și pește gătite sau proaspete; Resturi de produse lactate (lapte, smântână, brânză, iaurt, unt, frișcă); Ouă întregi; Grăsimi animale și uleiuri vegetale; Scutece de unică folosință / tampoane; Reziduurile/excrementele animalelor de casă; Conținutul sacului de la aspirator; Mucuri de țigară; Șervețele folosite; Ambalaje foarte murdare; Cioburi de ceramică și porțelan; Veselă de unică folosință foarte murdară; Cenușa de la sobe (dacă în afară de lemn se ard și cărbuni) ; Resturi vegetale din curte (dacă sunt tratate cu pesticid) ; Lemn tratat sau vopsit.
Nu toate deșeurile care nu se încadrează în categoria celor reciclabile (hârtie, metal, plastic și sticlă) sau biodegradabile trebuie aruncate în recipientele de culoare neagră. Spre exemplu, deșeurile periculoase trebuie precolectate separat și predate operatorului Soma în cadrul campaniilor pe care acesta le organizează periodic. În categoria deșeurilor menajere periculoase intră în special acelea care, de obicei, au diferiți compuși chimici. Cele mai răspândite deșeuri periculoase sunt bateriile și acumulatorii uzați, agenții de spălare și curățare, uleiuri, lichide de frână sau lubrifianți, dar și medicamentele expirate. În ceea ce privește deșeurile electrice și electrocasnice, acestea trebuie predate operatorilor privați din domeniu, majoritatea dintre aceștia asigurând preluarea de la domiciliu a electrocasnicelor de mari dimensiuni.
În pubelele negre NU se colectează următoarele: Combustibili, lacuri și vopsele; Doze de spray, recipiente sub presiune, agenți de răcire; Seringi și ace de seringă, medicamente expirate și alte deșeuri medicale; Pământ și pietre; Ambalaje contaminate cu substanțe periculoase; Baterii; Aparate electrice, becuri; Deșeuri periculoase (vopsele și ambalaje goale de vopsele, uleiuri auto uzate) ; Anvelope uzate; Grăsimi, ceară, cerneluri, toner.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 2255

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus