Pe lângă cele 117 amenzi contravenționale aplicate de polițiștii sibieni în perioada Anului Nou, aceștia au reținut și 22 permise de conducere și au demarat șase acțiuni de cercetare penală.
De Revelion, dintre mașinile care au circulat pe drumurile Sibiului, cel puțin trei au fost conduse de persoane care nu aveau carnet de șofer, alte două de șoferi care erau mult prea băuți, iar una era folosită deși nu era înmatriculată. Pentru toate aceste șase infracțiuni descoperite în perioada 31 decembrie 2019 – 2 ianuarie 2020, polițiștii sibieni anunță demararea cercetărilor penale. ”Totodată, au fost ridicate în vederea suspendării 22 de permise de conducere din care șapte pentru alcool și patru pentru depășirea limitei legale de viteză. Alte 117 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru abateri de la normele rutiere”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.
Polițiștii sibieni dau și unul din exemplele descoperite chiar în prima noapte a noului an, în satul Petiș. ”În data de 01.01.2020, în jurul orei 01:20, polițiștii din Axente Sever au oprit pentru control în trafic, în satul Petiș, un autoturism. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul care conducea mașina, respectiv un sibian în vârstă de 28 de ani, se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, polițiștii au constatat că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul”, relatează reprezentanții IPJ Sibiu.
Vizualizari: 1091
Ultimele comentarii
Acum 18 ore
Doris Becker
Acum 18 ore
Miros Kylotzey
Acum 18 ore
Paul Damian
Acum 19 ore
Oigo Kukuruku
Acum 19 ore
Rosu Detot