Patru sibieni sunt cercetați penal după ce polițiștii au găsit la domiciliul acestora articole pirotehnice interzise.
La data de 21 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au desfășurat o acțiune în vederea depistării persoanelor care dețin și folosesc articole pirotehnice din categoria celor interzise la deținere, conform Legii nr.126/1995 republicată, privind regimul materialelor explozive.
În urma activităților desfășurate pe raza localităților Bârghiș și Zlagna, polițiștii au identificat la domiciliul a două femei din Bârghiș, în vârstă de 53 și 36 de ani, mai multe articole pirotehnice, respectiv 176 de bucăți din categoria P1, F3 și T1, interzise la deținere, conform Legii nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor într-un dosar penal, deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea fără drept de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2.
La aceeași dată, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Expozivi și Substanțe Periculoase s-au deplasat la domiciliul a două persoane, respectiv un bărbat de 32 de ani din Săcădate și o femeie de 39 de ani din Tilișca, care ar fi efectuat comenzi online și ar fi achiziționat articole pirotehnice din categoria F2, F3 și T1, interzise la deținere, conform Legii nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Întreaga cantitate de articole pirotehnice, respectiv 190 bucăți din categoria F2 și F3 și o baterie de artificii din categoria T1 a fost indisponibilizată în vederea cercetărilor.
La nivelul Serviciului Arme, Expozivi și Substanțe Periculoase a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea fără drept de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2.
„Reamintim tuturor persoanelor faptul că prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, efectuate fără drept constituie infracțiune și se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani”, spun reprezentanții Poliției Sibiu.
De asemenea, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an comercializarea de articole pirotehnice din categoria F1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 16 ani, precum și comercializarea, de către persoane fizice sau juridice neautorizate, de articole pirotehnice din categoria F1.
Folosirea articolelor pirotehnice din categoria F1, care includ lumânări scânteietoare sau mini-artificii cu risc scăzut, este permisă doar persoanelor care au împlinit 16 ani, însă chiar și în aceste cazuri, utilizarea trebuie să se facă doar sub supravegherea directă a unui adult responsabil.
Pentru evitarea implicării în evenimente negative, polițiștii recomandă:
- achiziționarea de articole pirotehnice din categoria F1 doar de la persoane fizice/juridice autorizate;
- verificarea etichetei în momentul achiziționării de articole pirotehnice. Acestea trebuie să fie inscripționate în limba română și să conțină instrucțiunile de folosire;
- evitarea achiziționării de articole pirotehnice din mediul online.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: petarde , articole pirotehnice , Poliție Sibiu
Vizualizari: 762


Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Nustiu
Acum 8 ore
ID
Acum 9 ore
Emil
Acum 10 ore
Emil
Acum 12 ore
Nod în papură