Polițiștii sibieni au deschis un dosar penal in rem, adică prin care cercetează fapta și nu persoana, după ce au găsit cutii cu petarde la un minor acasă. Acesta a fost văzut de o vecină aruncând cu petarde și făcând gălăgie.
Evenimentul a avut loc miercuri, 17 decembrie, în Mohu. Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au fost sesizați direct de către o sibiancă de 54 de ani cu privire la faptul că doi minori se joacă cu articole pirotehnice în extravilanul localității Mohu.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au indentificat do minori în vârstă de 16 și 17 ani, din localitatea Mohu, care au declarat verbal că foloseau articolele pirotehnice în scop recreativ.
”Referitor la proveniența articolelor pirotehnice, minorul de 16 ani a declarat verbal că le-a achiziționat de pe internet, ocazie cu care polițiștii s-au deplasat la domiciliul acestuia, unde, în prezența reprezentantului legal au indentificat și indisponibilizat în vederea cercetărilor, 12 cutii de petarde și 113 bucăți de petarde.
La nivelul Serviciului Arme, Expozivi și Substanțe Periculoase a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea fără drept de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2”, explică IPJ Sibiu, într-un comunicat de presă.
Cu această ocazie polițiștii reamintesc tututor persoanelor că articolele pirotehnice reprezintă o sursă de distracție în timpul evenimentelor speciale și al sărbătorilor, însă utilizarea lor implică riscuri semnificative, mai ales pentru copii și adolescenți, care pot necesita îngrijiri medicale de specialitate în urma folosirii acestora.
”Rugăm părinții să supravegheze cu atenție minorii pentru prevenirea accidentelor provocate de utilizarea articolelor pirotehnice”, mai transmite Poliția.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: petarde sibiu , Sibiu , politia , petarde
Vizualizari: 2441


Ultimele comentarii
Acum 16 minute
B
Acum 30 minute
@Anda
Acum 31 minute
Sibian
Acum 33 minute
Burduf cheese airlines
Acum 35 minute
Sibian