Luni,
29.12.2025
Cer Senin
Acum
-2°C

Managerul spitalului din Cisnădie unde lucra de 10 ani asistenta acuzată de crimă: A fost un șoc, efectiv nu avem cuvinte

Managerul spitalului din Cisnădie unde lucra de 10 ani asistenta acuzată de crimă: A fost un șoc, efectiv nu avem cuvinte

Colegii asistetei medicale, acuzată că și-a ajutat prietena să își omoare mama, sunt șocați de cele aflate. „Efectiv nu avem cuvinte”, spune luni Maria Delia Mincă, managerul Spitalului din Cisnădie, unde asistenta lucra de 10 ani. 

„Asistenta era angajată a spitalului din anul 2015 și nu a ridicat niciodată suspiciuni prin activitatea pe care o presta în cadrul spitalului cu privire la asemenea acțiuni. A fost un șoc, încă suntem socați cu toții și efectiv nu avem cuvinte”, mai spune managerul. 

Întrebată de presă despre activitatea prestată de aceasta în cadrul unității mediacale, Maria Mincă spune ca femeia „își făcea bine treaba, era empatică și interacționa bine cu pacienții”.

Conducerea spitalului a aflat de caz din presă și, până în acest moment nu au fost solicitate informații de către anchetatori referitor la activitatea asistentei. „Am demarat o anchetă internă referitor la consumul de substanțe, momentan nu știm care dintre substanțe au fost folosite, dar ancheta internă este demarată. Din informațiile pe care le avem până în acest moment, nu avem lipsă în stocurile spitalului de substanțe stupefiante”, mai spune sursa citată. 

Camera de gardă a Spitalului din Cisnădie, unde lucra asistenta

Citește și Averea de peste 1 milion de euro, motivul crimei de la Sibiu. Procuror: Fiica victimei a manipulat-o pe asistentă să o ajute fără nicio plată. Asistenta a recunoscut fapta, fiica, parțial

Începând cu data de 29.12.2025, a fost dispusă suspendarea de drept a contractului individual de muncă al asistentei medicale, conform art. 50 alin. 1 lit g din Codul muncii, se arată într-un comunicat al spitalului. 

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Sibiu s-a autosesizat luni și a deschis o anchetă pentru a verifica modul în care asistenta medicală a procurat substanțele sedative folosite pentru uciderea victimei. 

„Privitor la ancheta care vizează o persoană care și-a desfășurat activitatea în Spitalul Orășenesc Cisnădie, DSP Sibiu, prin Serviciul Control în Sănătate Publică, s-a autosesizat și a demarat o procedură de verificare a modului de manipulare în cadrul spitalului, a substantelor din clasa benzodiazepinelor sau a altor medicamente înrudite cu acestea, substante cu regim special de gestionare”, spune Horațiu Cojocaru, director executiv DSP Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus