Baschetbaliștii sibieni au jucat astăzi un meci care va rămâne pentru mult timp în memoria fanilor galben-albaștri. Au câștigat acasă în fața Clujului, într-un moment în care mulți pierduseră deja speranța unei victorii (78-77). Din păcate însă, victoria de azi nu le-a garantat sportivilor galben-albaștri calificarea în final 4-ul Cupei României.
A fost nevoie ca aproape o bătaie să izbucnească pe mijlocul terenului și ca întreaga sală să se înfurie, pentru ca jucătorii lui Dan Fleșeriu să înceapă să dea 100% în meciul cu U BT Cluj din această seară. Cu toate că au reușit o victorie cu adevărat spectaculoasă, faptul că tabela a arătat doar un punct în plus pentru CSU la final de meci a fost în defavoarea sibienilor. Nu au reușit să prindă calificarea.
„Victoria e venită oarecum surprinzător, prin prisma faptului că rotația noastră a fost de opt oameni, restul jucătorilor fiind indisponibili și David Engi care a jucat doar 3 minute. Practic putem spune că am jucat doar în șapte oameni. Jucătorii care au jucat au depus un efort imens. Am avut o reacție bună, am recuperat 15 puncte și ne-am dus la 10, ceea ce a fost senzațional, dar nu am reușit închidem acolo partida. Au fost momente în joc când jucătorii efectiv nu au mai putut să respire și m-au obligat să cer time-out-uri pentru a le da puțin aer. Din fericire am reușit să obținem victoria, din păcate nu contează deoarece calificarea este a Clujului, iar această victorie ne va pune într-o situație extrem de grea la Timișoara în trei zile. Să sperăm că jucătorii vor reuși să se recupereze pentru că, dacă nu mai apare un eveniment neprevăzut, rotația va fi aceeași. Sunt mândru de reacția jucătorilor și de atitudinea pe care au avut-o astăzi”, a transmis Dan Fleșeriu la finalul partidei.
BC CSU Sibiu joacă sâmbătă în deplasare la Timișoara. Sibienii vor disputa partida din ultima etapă a primei faze din Liga Națională de Baschet Masculin cu SCM Timișoara, pe 18 ianuarie, de la ora 19.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 1907
Ultimele comentarii
Acum 39 minute
Un sibian vero
Acum 42 minute
Jenel
Acum 46 minute
Coțofana Airlines
Acum 49 minute
Emil
Acum 57 minute
Mister