Duminică,
15.09.2024
Cer Senin
Acum
11°C

Cisnădie: a fost semnat contractul pentru amenajarea ambulatoriului Spitalului orășenesc

Cisnădie: a fost semnat contractul pentru amenajarea ambulatoriului Spitalului orășenesc

Cel târziu în vara lui 2021, Cisnădia ar urma să aibă un nou ambulatoriu al Spitalului orășenesc. Autoritățile locale au semnat un contract în valoare de 4,9 milioane de lei, fără TVA, pentru reabilitarea unei clădiri existente și construire a uneia noi, în care să funcționeze ambulatoriul.

Asocierea firmelor sibiene Balor Cons SRL și Allbizz SRL este cea căreia i-a fost încredințat, în urma unei proceduri publice de atribuire, contractul de proiectare și execuție a lucrărilor necesare pentru noul ambulatoriu. Contractul în valoare de 4,93 de milioane de lei, la care se adaugă TVA, a fost semnat în ziua de 15 ianuarie 2020 și are o durată de 15 luni: primele trei sunt alocate întocmirii proiectului tehnic, iar în alte 12 luni ar urma finalizate lucrările, anunță reprezentanții Primăriei Cisnădie, potrivit cărora perioada de garanție solicitată pentru lucrări este de patru ani. Contractul semnat în cursul zilei de luni de primarul orașului Cisnădie, Gheorghe Huja, și reprezentanții celor două societăți asociate include și verificarea de specialitate a proiectului, obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor necesare construirii, precum și asistența tehnică pe perioada execuției.

Finanțarea acestui proiect este susținută din fonduri europene nerambursabile, contractate de Primăria Cisnădie prin intermediu Programul Operațional Regional 2014-2020, axa prioritară 8.1. ”În câteva luni va fi demarata licitația pentru dotarea cu aparatură medicală a Ambulatoriului”, anunță reprezentanții Primăriei Cisnădie. Până la această dată, proiectul a avansat într-un ritm susținut: în iulie 2019 a fost semnat contractul de finanțare nerambursabilă, în noiembrie 2019 a fost lansată licitația mai sus amintită, iar în ianuarie contractul este deja semnat.

”Obiectivul investiției constă în reabilitarea clădirii existente și construcția unei clădiri noi care să asigure fluxurile impuse de normele în vigoare pentru cabinetele de specialitate ale Ambulatoriului”, comunicat Primăria Cisnădie

Ce este și ce va fi

În prezent, Spitalul funcționează în trei corpuri de clădiri, două la aceeași adresă, iar cel de-al treilea tot pe strada Băilor, dar la o distanță de aproximativ 200 de metri. În acest al treilea pavilion funcționează acum o parte din ambulatoriu și din cabinetele de specialitate. Pentru a le aduce pe toate la un loc, administrația din Cisnădie intenționează reabilitarea unei clădiri din curtea Spitalului (clădire retrocedată și, în 2016, cumpărată din Primărie) și construirea unui nou corp de clădire lângă aceasta. În clădirea reabilitată și noul corp urmează a fi amenajat noul ambulatoriu și cabinetele de specialitate.

Foto1-Ambulatoriu-Cisnadie

”Ajunsă în proprietatea primăriei Cisnădie (în cursul anului 2016) și fiind plasată pe un teren generos, cu multă vegetație, pe malul unui pârâu, în proximitatea spitalului orășenesc, clădirea supusă acestui studiu se recomandă natural pentru o funcție de sănătate. Orașul Cisnădie s-a dezvoltat extraordinar de mult, ca zonă rezidențială de tip metropolitan. În acest sens este evidentă necesitatea creșterii serviciilor medicale și nu numai. În plus, actualmente Spitalul orășenesc nu are organizat un ambulatoriu conform normativelor naționale și cerințelor actuale europene. Fiind construită în 1940 ca locuință, clădirea ce face obiectul proiectului este necorespunzătoare din punct de vedere funcțional, nefiind adaptată condițiilor specifice furnizării de servicii medicale (fluxuri, dimensionări, instalații, acces persoane cu dizabilități etc), motiv pentru care nu este folosită. Secțiile ambulatoriului sunt împărțite în mai multe locații. Nici din punct de vedere termic și energetic clădirea existentă nu corespunde cerințelor și normativelor actuale. De-a lungul timpului s-au făcut unele investiții, dar acestea sunt total insuficiente în raport cu nevoile stringente ale comunității și reglementările tehnice actuale”, se arată în documentația de licitație referitor la clădirea existentă.

Proiectul propune reabilitarea acestei clădiri, dar și extinderea cu o clădire nouă ”similară ca volum, dar modernă ca estetică, aducerea secțiilor de ambulatoriu și dotarea ambelor corpuri de clădire cu aparatura medicală necesară în vederea re-funcționalizării spațiilor existente pentru a asigura funcțiunile specifice de bază ale programului de ambulatoriu”. Clădirea care urmează a fi reabilitată are o suprafață construită de 394 de mp, subsolul, parterul și mansarda însumând o suprafață desfășurată de peste 900 de mp. Clădirea cu o estetică modernă ce urmează a fi construită va avea o amprentă la sol de 311 mp și o suprafață desfășurată de 1.010 mp, conform cerințelor din documentația licitației. ”Articulația dintre cele două clădiri va fi realizată la fiecare nivel (subsol, parter, etaj/mansardă) și va exista o circulație orizontală care va lega clădirea veche de cea nouă. Spațiile studiate vor trebui să corespundă următoarele funcțiuni: cabinete pentru consultație, săli de așteptare, laboratoare pentru analize medicale și investigații, spații pentru personalul medical, vestiare, grupuri sanitare, spații tehnice și de depozitare a inventarului medical”, se mai arată în documentația amintită. Planurile prevăd și amenajarea unui lift în corpul nou de clădire.

Alături de clădirea reabilitată va fi ridicat una nouă, cu ”o estetică modernă”

Alături de clădirea reabilitată va fi ridicat una nouă, cu ”o estetică modernă”

Ca urmare a acestor lucrări, în aceste două clădiri urmează a fi amenajate o serie de cabinete de specialitate: chirurgie generală, medicină internă, pediatrie, obstetrică-ginecologie, ORL, neurologie, cardiologe, oftalmologie și psihiatrie. Toate aceste cabinete, alături de laboratoarele de analiză medicală, radiologie și imagistică medicală, urmează să fie dotate și cu echipamentele necesare.

Beneficiarii sunt aproape 50.000 de persoane

Înființat în 1950, Spitalul orășenesc Cisnădie, de tip general, are ca specialități medicina internă, pediatria, obstetrică-ginecologie, neonatologie, ATI, având în structura sa organizatorică un număr de 72 de paturi. Numărul de posturi aprobate pentru Spitalul orășenesc Cisnădie este de 92 de angajați, dintre care 17 – medici. Potrivit datelor aferente anului 2017, 5.700 de consultații au fost realizate în ambulatoriul din Cisnădie, iar în laborator au fost realizate peste 55.000 de investigații. Ambulatoriul va deservi nu doar populația Cisnădiei, ci și a Avrigului, Tălmaciului și a comunelor Sadu, Rîu Sadului și Boița, adică un bazin estimat la aproape 48.000 de persoane.
 În prezent, ambulatoriul spitalului din Cisnădie funcționează și într-o clădire aflată la 200 de metri de celelalte două clădiri ale instituției medicale. ”Ambulatoriul integrat își desfășoară activitatea în cele trei locații ale spitalului, iar prin acest proiect se propune reabilitarea corpului existent din incinta spitalului (în care a funcționat în trecut o parte din spital, dar a fost cedată prin moștenire altor proprietari și redobândită în anul 2016 de către orașul Cisnădie) și mutarea tuturor secțiilor din ambulatoriu astfel încât activitatea medicală să se realizeze într-un sistem unitar, într-o singură clădire amenajată și echipată corespunzător”.
”După implementarea proiectului, Ambulatoriul de specialitate va desfășura aceleași activități ca și în prezent, proiectul având rolul de îmbunătățire a infrastructurii serviciilor de sănătate, atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ. Implementarea proiectului va contribui la scăderea numărului de internări în spital, dar și la creșterea numărului de consultații în asistența medicală specializată în ambulatoriu. Calitatea serviciilor medicale va crește, la fel și gradul de satisfacție al pacienților și medicilor” documentația de atribuire a contractului
Dotările cu echipamente medicale nu fac obiectul acestui contract, dar cei care urmează a fi angajați pentru a realiza proiectul și execuția propriu-zisă a lucrărilor trebuie ”să țină cont de echipamentele medicale în vederea asigurării spațiilor și utilităților necesare funcționării corespunzătoare”, se arată în caietul de sarcini. De altfel, proiectul va trebui să respecte cerințelor tuturor organismelor de reglementare și control din domeniul sănătății, în caz contrar ”executantul fiind obligat să efectueze pe cheltuiala sa toate măsurile de remediere necesare, astfel încât proiectul să obțină autorizațiile prevăzute de lege, inclusiv autorizația de funcționare”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

Xulescu

Acum 4 ani

Ce coincidență. Aceași firmă Balor Cons a construit sau mai bine spus încă mai construiește renumitul Spa din Cisnădie. Dar na... detaliu irelevant pentru "jurnalismul" de Sibiu.
Raspunde

Cisnadianul Turmentat

Acum 4 ani

Nu observă nimeni conflictul de interese? Cum e posibil ca primarul Huja să semneze un contract cu fonduri europene împreună cu fiica sa?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus