Clubul Economic German Transilvania (DWS), reprezentantul companiilor germane și germanofone din regiune, a făcut o donație în valoare de 10.000 de lei către Centrul de Îngrijire pentru copiii cu boli incurabile Carl Wolff din Sibiu. Fondurile au fost strânse la cina de Crăciun a clubului, cu ajutor din partea grupului Better Halfs.
Nu este pentru prima dată când Clubul Economic German Transilvania vine în ajutorul hospice-ului. O altă donație a fost făcută chiar anul trecut, pentru a susține activitatea Carl Wolff. Banii care au fost donați astăzi au fost strânși în mare parte (6.000 de lei) la petrecerea de Crăciun a DWS. De asemenea, la campanie a participat Grupul Better Halfs și a contribuit cu 1.000 de lei. „În ultima ședință a consiliului de administrație s-a decis, în unanimitate, majorarea sumei cu încă 3000 de lei, ajungând astfel la suma de 10.000 de lei”, arată reprezentanții clubului.
„Inițiativa este foarte simplu de explicat. Clubul Economic German reprezintă cam 180 de companii din regiune și vrem să ne implicăm și să ajutăm și în societate. Una din temele pe care ni le-am ales este susținerea unui aspect umanitar. Aici, din tradiție, ne-am gândit să susținem din nou Carl Wolff pentru că știm de efortul pe care îl face asociația aceasta pentru copiii care sunt bolnavi. Ca societate trebuie să ne gândim întotdeauna și la cei slabi. Am realizat că este o asociație unică și astăzi am auzit din nou că este singura din România și copiii care sunt singuri și bolnavi au nevoie de un ajutor mult mai mare. Cei de la Carl Wolff au o abordare foarte bună din acest punct de vedere”, a declarat, pentru Turnul Sfatului, Harald Friedrich, președintele DWS.
Cei care doresc să susțină activitatea Centrului de Îngrijire pentru copiii cu boli incurabile Carl Wolff din Sibiu pot face acest lucru, cel puțin până în luna martie, prin SMS. „Printr-un mesaj la numărul 8833, cu textul COPIL, pot fi donați 2 Euro pentru copiii din hospice-ul nostru. Sperăm că multă lume află și ne ajută, fiindcă pentru tot ceea ce facem cu copiii avem nevoie de bani”, arată Ortrun Rhein, directoarea centrului.
De asemenea, pot fi făcute donații într-unul din conturile de mai jos:
Cod IBAN în Lei: RO61 RNCB 0227 0360 5498 0034 BCR Sibiu
Cod IBAN în Euro: RO34 RNCB 0227 0360 5498 0035 BCR Sibiu
Cod fiscal: 16243642 din 18.03.2004
Foto: Silvana Armat
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ortrun Rhein , Turnul Sfatului , Silvana Armat , Rhein Ortrun , Carl Wolff , Clubul Economic German , Grupul Better Halfs , Better Halfs , Harald Friedrich
Vizualizari: 1583
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Un cititor
Acum 3 ore
Xxx
Acum 4 ore
Iwebvdm
Acum 5 ore
Emil
Acum 6 ore
Dan