Marţi,
07.12.2021
Ceata
Acum
1°C

O șoferiță a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un copac

O șoferiță a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un copac

Accident rutier pe DJ 105, Merghindeal-Agnita. Potrivit polițiștilor, o șoferiță a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un copac aflat pe marginea șoselei.

O șoferiță de aproximativ 45 de ani nu a adaptat viteza la condițiile meteorologice, a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina într-un copac de pe marginea drumului. Femeia era singură în mașină.

„Din primele cercetări se pare ca o conducătoare auto in vârsta de 45 de ani, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile meteo-rutiere a părăsit partea carosabila și a intrat intr-un copac situat pe marginea partii carosabile. Singura in mașina, este rănită ușor. Polițiștii rutieri sunt la fata locului și efectuează cercetări pt a stabili cu exactitate împrejurările și cauza accidentului”, transmit polițiștii.

La fața locului au intervenit și cei de la ISU cu  un echipaj de pompieri militari și un echipaj SMURD. Potrivit acestora, femeia a fost transportată la Centrul de Primiri Urgențe Agnita cu un traumatism cranio-cerebral.

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

wut

Acum 1 an

Cine a fost de vina? Copacul ca stationa intr-o zona nepermisa, asa-i? Vai de ele, soferite!
Raspunde

Io

Acum 1 an

Șoferițe, șoferițe.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus