Marţi,
29.11.2022
Cer Senin
Acum
-2°C

Diana, mama unui copil de cinci ani, are nevoie de ajutor în lupta cu cancerul

Diana, mama unui copil de cinci ani, are nevoie de ajutor în lupta cu cancerul

Diana Alexandra Pânzaru are nevoie de ajutor într-o luptă crâncenă pe care o duce împotriva cancerului. Avea 32 de ani când a fost diagnosticată și de atunci a trecut prin două intervenții chirurgicale. După operații a făcut luni de zile ședințe de chimioterapie, însă, deși aproape un an de zile analizele i-au arătat că totul părea să fie în regulă, boala a recidivat. Acum Diana are 34 de ani și este decisă să lupte până la capăt. Știe că băiețelul ei de numai cinci anișori are nevoie de ea. Dacă din punct de vedere psihic și sufletește este pregătită, din punct de vedere financiar este la capătul puterilor. Toate investigațiile și ședințele de chimioterapie costă, iar Diana nu mai are de unde să facă rost de bani.

Diana caz social 3Diana Pânzaru este contabil la o firmă din Piața Mică a orașului. Viața ei a urmat un curs normal, iar venirea pe lume a băiețelului ei a împlinit-o, după cum povestește chiar ea. Totul în jurul ei s-a năruit în luna martie a anului 2018, atunci când a fost diagnosticată cu cancer la stomac. Problemele au început încă din 2017, când avea dureri de stomac, cărora, însă, nu le-a dat prea mare importanță. „Eram prinsă între serviciu și casă și le-am pus pe baza unei gastrite”, povestește Diana. Starea ei de sănătate s-a înrăutățit, iar la finalul anului 2017 nu mai putea mânca nimic fără ca organismul ei să respingă mâncarea. A mers la medic, iar în martie 2018 a venit diagnosticul. În aprilie 2018, Diana a făcut prima intervenție chirurgicală la Cluj. I-a fost înlăturat 1/3 din stomac și au fost trimise probe la laborator. După ce a primit rezultatul Histopatologic, Diana a mers la Spitalul „Sf. Constantin” din Brașov, la medicul Eugeniu Banu. Acolo a făcut o serie de analize în urma cărora i-au fost recomandate ședințe de chimioterapie pe care le-a făcut din luna mai până în luna august a anului 2018.

Diana caz social 2N-a fost suficient

Din păcate, lupta Dianei se aflat abia la început. După acele ședințe de chimioterapie, tânăra mămică a trecut, în septembrie 2018, prin cea de-a doua intervenție. De data aceasta a fost vorba despre o Histerectomie totală, o intervenție chirurgicală ce a constat în scoaterea uterului împreună cu colul uterin din cavitatea abdominală și Chimioterapia Hipertermica Intraperitoneală (HIPEC), o operație care a presupus instilarea în abdomen a unui citostatic care se recirculă printr-o tubulatură specială folosind o pompă de circulație extracorporală care încălzește lichidul la 41-42 de grade. Cu alte cuvinte, Dianei i-au fost introduse în abdomen tuburi prin care circulă medicamentul. Din acel moment și până în luna decembrie 2019 toate au părut să meargă spre bine. Mămica mergea la control o dată la trei luni, pentru analize de sânge și o dată la șase luni pentru investigații complexe. La finalul anului trecut însă, o examinare RMN (Rezonanță Magnetică Nucleară) a arătat prezența unor ganglioni în zona lombară, care s-au mărit, s-au înmulțit și s-au unit, după cum spune tânăra femeie. Acești ganglioni au fost eliminați, în luna ianuarie a acestui an. În urma analizelor a reieșit faptul că în toți acei ganglioni se aflau celule canceroase. De această dată Diana a apelat la o clinică din Brașov, la medicul Tudor Ciuleanu, care i-a mai recomandat un RMN pe care l-a făcut joi, în 6 februarie. Indiferent de rezultatul RMN, Diana va trebui să continue ședințele de chimioterapie, analizele și drumurile la Brașov, iar toate acestea costă.

Diana caz socialAre nevoie de ajutor

Diana spune că lupta cu această boală este istovitoare din toate punctele de vedere, dar ea nu vrea să se oprească, pentru că își dorește ca băiețelul ei să o aibă alături. Asta îi dă și puterea necesară în această provocare. Face parte dintr-o o familie obișnuită, iar implicațiile financiare ale tratamentului depășesc cu mult posibilitățile financiar. Diana are nevoie de ajutor. Tânăra spune că nu este prima dată când oamenii o susțin. Pentru intervențiile chirurgicale a avut nevoie de 11.000 de euro, iar printr-o campanie făcută pentru ea a fost posibilă strângerea sumei. Acel episod s-a terminat cu bine, de aceea Diana are încredere că va învinge.

Cine dorește să ajute tânăra mămică o poate face pe numele

Pânzaru Diana Alexandra Cont euro: RO31BTRLEURCRT0V19663901 SWIFT BTRLRO22 Cont lei: RO46BTRLRONCRT0V19663901 Cu mențiunea că la ambele conturi după litera T este cifra zero.

acte caz social acte caz social 1 acte caz social 2

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus