Într-un cadru deja familiar lor, câțiva vâlceni stabiliți în Sibiu s-au întâlnit aseară pentru a povesti din nou despre ceea ce își doresc să vadă schimbat acasă și pentru a afla cu ce pot contribui. De această dată, alături de organizatori a fost și recent înființata Fundație Comunitară Vâlcea, chiar cu ajutorul unor fonduri strânse la Maratonul Internațional Sibiu anul trecut, dar și câteva persoane venite din sudul țării, pentru a cunoaște mai multe despre această mișcare.
Anul trecut, cam în aceeași perioadă, vreo zece vâlceni făceau cunoștință la restaurantul Pasaj. Vlad Ciobanu le povestea despre cum Asociația Mișcăm Vâlcea, a cărui președinte este, își propune să strângă cât mai vâlceni plecați de acasă, în Sibiu și București, cu ajutorul cărora să revitalizeze orașul din sudul țării și împrejurimile sale și, de ce nu, să rezolve câteva probleme cu care „diaspora” se confruntă în orașele gazdă. Printre subiectele de discuție s-a numărat și proiectul care în curând avea să devină oficial Fundația Comunitară Vâlcea, prin contribuția adusă de alergătorii de la Maratonul Internațional Sibiu în 2019.
Diaspora Vâlceană, întâlnirea din martie, 2019
Aseară numărul celor care au răspuns invitației lui Vlad a crescut puțin. Și nu doar prin participarea reprezentanților fundației nou înființate și a câtorva tineri vâlceni care au auzit pentru prima dată de idee, ci și, surprinzător, prin prezența a trei persoane care locuiesc încă în Vâlcea, printre care și o jurnalistă, precum și a unui sibian interesat de problemele și viziunea vâlcenilor adoptați de județul nostru.
Tânărul președinte de asociație a povestit și despre micile conflicte care apar îndeosebi în mediul online, între sibieni și vâlceni. El spune că vocile care se opun prezenței vâlcenilor aici sunt puține și că de fapt între cele două comunități este mai degrabă o relație de prietenie prea puțin scoasă în evidență.
„Atunci când am lansat apelul pentru această întâlnire, au fost două-trei voci foarte virulente, dar atât. Au fost însă destul de vorbărețe încât să dea senzația că ar fi mult mai multe neînțelegeri între sibieni și vâlceni. Cred că sunt oameni care au niște prejudecăți foarte adânc înrădăcinate despre vâlcenii de aici. Poate că sunt și niște semințe de adevăr, dar mi se pare că atunci când judeci realitatea trebuie să te iei după majoritatea faptelor și cred că majoritatea vâlcenilor sunt niște oameni muncitori, faini, care dacă au venit aici au făcut-o pentru că vor să se implice în comunitatea sibiană și majoritatea sibienilor sunt niște oameni cu capul pe umeri care se bucură că vin oameni la ei în comunitate să lucreze, să investească, să facă ong-uri. Cred că de fapt povestea reală aici este cea a unei mari prietenii între cele două grupuri”, a mărturisit Vlad.
Încă dinainte ca prezentările să se fi încheiat, la masa de la Pasaj (restaurant deținut de-altfel de un vâlcean stabilit la Sibiu, care a și participat la întâlnire) au fost ridicate câteva probleme, îndeosebi din partea jurnalistei de la Vâlcea. „De ce nu vă întoarceți? Ce puteți face aici și nu puteți face acasă?” au fost doar două din întrebările la care tinerii au răspuns fără ezitare - „Am încercat acolo, nu s-a putut”, „Vâlcea e boring (n.r. plictisitoare) pentru tineri”, iar motivele nu s-au oprit la acestea două.
La o felie de pizza și un pahar de limonadă, cei prezenți au reușit să ajungă într-un final la puncte comune de interes, iar noii veniți s-au arătat interesați de proiectele pe care asociația și fundația le dezvoltă la Vâlcea, așa cum sunt TEDxRâmnicuVâlcea, maratonul Vâlcea Forest Run sau cursurile de dezbateri pentru tineri.
Citește și Vâlcenii din Sibiu încep să se organizeze. Cum decurge o întâlnire și ce planuri au?
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Fundația Comunitară Vâlcea , Asociația Mișcăm Vâlcea , Fundație Comunitară Vâlcea , Vâlcea Forest Run , Diaspora Vâlceană , Maratonul Internațional Sibiu , Vlad Ciobanu
Vizualizari: 8425
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Iwebvdm
Acum 3 ore
Emil
Acum 4 ore
Dan
Acum 4 ore
Aci dutu
Acum 4 ore
Rammstein