Autoritățile județene arată că sursa de finanțare pentru construirea noului spital județean clinic de urgență ar urma să fie fondurile europene.
Cum bugetul județului – încă tributar creditelor accesat în 2007 și 2008 pentru extinderea și modernizarea Aeroportului – este insuficient pentru a susține o investiție precum construirea și dotarea unui nou spital județean, autoritățile județene arată că se bazează pe fondurile europene. Mai precis pe cele alocate în exericițiul financiar european 2021 – 2027. ”Proiectul prioritar este construirea noului spital județean. În viitoarea perioadă de programare, va exista un program operațional doar pe componente de sănătate. Sperăm ca acolo își va găsi o sursă de finanțare acest proiect deosebit de important pentru noi, pentru locuitorii județului Sibiu”, a anunțat Oana Popa, directorul executiv al Direcției Strategii Proiecte din cadrul Consiliului Județean. Declarația ei a fost făcută în cadrul dezbaterii publice organizată la Sibiu pe tema fondurilor europene.
Deocamdată, necesarul investițional pentru viitorul spital nu este cunoscut, în prezent fiind în curs de realizare studiul de fezabilitate (urmat de proiectul tehnic), document care ar urma să indice dimensiunile și aproximarea valorii investiției. În trecut, pe baza unor estimări extrem de largi, la nivel politic s-a discutat de suma de 130 de milioane de euro.
Anunțul făcut de autoritățile județene mai implică, însă, un aspect: acela al termenului de implementare. Dacă viitorul spital județean ar urma finanțat din fondurile alocate în perioada de programare 2021 – 2027, rezultă că lucrările ar urma să poată înceapă abia către finalul acestei perioade (adică în jurul anului 2027). Asta dacă avem în vedere că, până acum, autoritățile din România au reușit să pregătească absorbția fondurilor doar către finalul programărilor. Tocmai de aceea, deși în acest an se încheie un nou exercițiu financiar european, autoritățile locale încep să semneze abia acum contractele de finanțare, pe baza cărora să poată lansa procedurile de achiziție a lucrărilor de execuție. La dezbaterea de marți, organizată la Consiliul Județean Sibiu, reprezentanții ADR Centru au declarat că, pentru viitor, se încearcă o accelerare a derulării lucrurilor. Care, în cele din urmă, va depinde tot de autoritățile centrale.
Nu doar spitalul, ci și centura
În afară de spitalul județean, tot din viitoarele fonduri europene alocate României și care ar putea fi cheltuite până prin 2030, CJ Sibiu speră să finanțeze și proiectul unei centuri ocolitoare de sud a Sibiului. ”Proiectul numărul unu pe infrastructură rutieră este realizarea centurii de sud a Sibiului și acest proiect este în lucru deja”, a mai anunțat Oana Popa. Pentru acest obiectiv este în curs de finalizare un studiu de prefezabilitate, care ar urma prezentat public în cursul zilelor următoare.Pentru următorul exercițiu financiar european, autoritățile județene așteaptă și sugestii de la sibieni. ”Pentru viitoarele proiecte vom face și o consultare la nivelul județului Sibiu pentru a identifica și alte eventuale idei. Vom mai avea inițiative în eficientizarea energetică, în protejarea patrimoniului istoric și dezvoltarea învățământului special”, mai exemplifică Oana Popa zonele în care vor mai fi atrase fonduri europene în viitor.
Foto: arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Consiliul Judetean Sibiu , Consiliului Județean , Oana Popa , Fondurilor Europene , Metropola Sibiu , Pentru Sibiu , Direcției Strategii Proiecte , Bulevardul Spitalelor , Jacques Chirac , Finanțarea Învățământului Supe
Vizualizari: 3280
Ultimele comentarii
Acum 6 minute
Till Eulenspiegel
Acum 8 minute
Ionutz Vl
Acum 12 minute
Nxj
Acum 13 minute
Radu
Acum 27 minute
Sibianul