Joi,
22.10.2020
Cer Senin
Acum
16°C

21 de idei de afaceri din Regiunea Centru vor primi finanțări nerambursabile de până la 100.000 de euro

21 Februarie 2020 08:22

21 de idei de afaceri din Regiunea Centru vor primi finanțări nerambursabile de până la 100.000 de euro

Dezvoltarea antreprenoriatului social din Regiunea Centru, prin înfiinţarea și dezvoltarea a 21 de noi întreprinderi sociale, care vor contribui la crearea de noi locuri de muncă şi la dezvoltarea economiei locale și regionale, este principalul obiectiv al proiectului ”Laboratorul antreprenorilor sociali din Regiunea Centru”. Finanțările nerambursabile pot fi accesate și de locuitorii județului Sibiu.

Primăria oraşului Tălmaciu (județul Sibiu), în calitate de Beneficiar, în parteneriat cu FECID – Fundaţia Europeană pentru Consultanţă, Implementare şi Dezvoltare şi AEVB – Asociaţia Europeană pentru o Viaţă mai Bună, anunţă implementarea proiectului ”Laboratorul antreprenorilor sociali din Regiunea Centru”. Cu un buget total de 13.763.652,40 de lei și o perioadă de implementare de trei ani (septembrie 2019 – septembrie 2022), ”Laboratorul antreprenorilor sociali din Regiunea Centru” este un program care are drept obiectiv dezvoltarea ecosistemului antreprenorial din cele șase județe ale Regiunii Centru (Sibiu, Alba, Brașov, Covasna, Harghita și Mureș) prin înființarea și dezvoltarea a 21 de întreprinderi sociale (din care 11 în mediul rural). În total, prin sprijinirea înființării celor 21 de afaceri, proiectul ”Laboratorul antreprenorilor sociali din Regiunea Centru” va duce la crearea a minim 105 noi locuri de muncă.

Finanțări nerambursabile și programe de formare

Cele 21 de întreprinderi sociale pot primi subvenții de până la 100.000 de euro, în funcție de numărul de locuri de muncă pe care le vor crea: maxim 55.000 de euro pentru două locuri de muncă, maxim 70.000 de euro pentru trei locuri, maxim 85.000 de euro pentru patru noi locuri și cel mult 100.000 de euro pentru inițiativele antreprenoriale care vor duce la înființarea a minim cinci noi locuri de muncă. Înainte de a înființa aceste afaceri, cei interesați vor participa la programe de formare în domeniul antreprenorial social (cursuri pentru ocupațiile specifice din zona economiei sociale). Totodată, vor beneficia de consiliere în ceea ce privește domeniul antreprenorial în general, piața de desfacere, precum și metode de marketing. Iar persoanele care doresc să beneficieze de subvențiile acordate prin proiectul ”Laboratorul antreprenorilor sociali din Regiunea Centru” primesc consiliere și suport și pentru întocmirea planurilor de afaceri necesare în vederea accesării finanțărilor.

Adrian Valentin Istrate, manager de proiect, subliniază importanța cursurilor de formare și informare din cadrul acestui proiect, cursuri cu ajutorul cărora cei care doresc să întemeieze o afacere socială află cum trebuie să procedeze pentru a fi cât mai aproape de un scenariu în care afacerile demarate funcționează în parametrii optimi. ”Programele de formare se vor derula în primele 12 luni de proiect. Apoi va fi organizat un concurs de planuri de afaceri, în urma căruia vor fi selectate acele inițiative care să primească granturi de până la 100.000 de euro. Aceste granturi vor asigura funcționarea inițiativelor antreprenoriale sociale pentru o perioadă de 12 luni, după care urmează cele șase luni de sustenabilitate, în care afacerile trebuie să funcționeze pe forțele proprii și în aceiași parametri, inclusiv ca număr de angajați, ca și în primele 12 luni”, spune Adrian Valentin Istrate.

foto advertorial 2

Individul pe primul loc

În cadrul proiectului inițiat de administrația din Tălmaciu vor primi finanțare ideile de afaceri care promovează inovarea socială, care includ acțiuni ce promovează tranziția către o economie cu emisii scăzute de carbon sau acțiuni de combatere a discriminării, precum și acele planuri de afaceri care includ acțiuni de promovare a utilizării tehnologiei informațiilor și comunicațiilor.

”Economia socială și întreprinderile sociale sunt concepte noi în țara noastră, dar care prind din ce în ce mai multă substanță. Principalul scop al întreprinderilor sociale este ocuparea forței de muncă. Întreprinderile sociale pun individul pe primul loc, nu profitul. Statutul de întreprindere socială se recunoaște prin dobândirea unui atestat, care se obține ușor de la Agenția județeană de ocupare a forței de muncă”, arată Mihai Indres, din partea FECID, partener în cadrul proiectului. Printre criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o întreprindere socială enumerate de Mihai Indres se numără și aplicarea principiului echităţii sociale faţă de angajaţi, prin plata unor salarii echitabile între care să nu existe diferenţe care să depăşească raportul de 1 la 8. Totodată, o întreprindere socială de inserție are, permanent, cel puțin 30% din personalul angajat aparținând grupului vulnerabil, astfel încât timpul de lucru cumulat al acestor angajați să reprezinte cel puțin 30% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaților.

Seminar de informare la Sibiu

Proiectul are drept grup țintă persoanele cu reședința sau domiciliul într-unul din cele șase județe ale Regiunii Centru, absolvenți de studii medii și liceu (cu sau fără bacalaureat) sau absolvenți de studii superioare cu diplomă de licență. Cei care doresc să afle mai multe detalii despre proiect și să intre în contact cu echipa de implementare, sunt invitați la Sibiu, în data de 24 februarie 2020, de la ora 11:00, în sala de conferințe a hotelului Ibis (Calea Dumbrăvii, nr. 2-4) La acest seminar sunt invitate toate persoanele interesate de accesarea unei finanțări nerambursabile pentru înființarea unei afaceri sociale.

”Împreună cu partenerii noștri, cărora le mulțumesc pentru implicare, suntem convinși că sunt multe persoane interesate să dezvolte noi afaceri sociale, în beneficiul lor și al comunității. Zona căreia i se adresează acest proiect este foarte largă, este toată Regiunea Centru”, arată primarul orașului Tălmaciu, Nicolae Basarabă.

Persoană de contact:

Adrian Valentin ISTRATE Manager de proiect FB: Laboratorul Antreprenorilor Sociali din Regiunea Centru

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus