Autorităţile sibiene au decis luni, în urma unei şedinţe, că evaluează două locuri, care deocamdată nu pot fi făcute publice, unde să fie ţinuţi oamenii în carantină, care au fost într-o ţară cu probleme din cauza coronavirusului, informează Agerpres.
Întrebat dacă au fost stabilite locurile de carantină în judeţul Sibiu, şeful ISU Sibiu, Cosmin Balcu a declarat: "Am avut o şedinţă la ora 8.30 pe codul roşu de vânt şi coronavirus. Pot să confirm că am luat în calcul două locaţii".
Subprefectul Rareş Macrea spune că cele două locuri de carantină sunt, în prezent, în evaluarea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu.
DSP confirmă că analizează cele două locuri de carantină, dar spune că acestea sunt "secrete" şi nu pot fi făcute publice, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Krisztina Gaal.
"Persoanele care s-au reîntors în ţară din alte zone decât cele aflate în carantină, se vor izola voluntar la domiciliu, iar dacă prezintă semne clinice de boală într-un interval de 14 zile de la revenirea în ţară, vor apela 112 pentru a urma procedurile stabilite. Toţi călătorii care revin în România din zonele declarate afectate din cauza coronavirusului, chiar dacă nu prezintă semne de îmbolnăvire, vor intra în carantină timp de 14 zile. Toate persoanele, care se încadrează în definiţia de caz suspect, vor fi raportate imediat de către toate unităţile sanitare unde acestea se prezintă (unităţile primiri urgenţe, spitale, medici de familie) la DSP. Pacienţii cu suspiciune de coronavirus din judeţul Sibiu vor fi trimişi pentru tratament la Institutul "Matei Balş" din Bucureşti sau în alt centru nominalizat", precizează reprezentanta DSP Sibiu, Krisztina Gaal.
ISU Sibiu a dat asigurări luni, că are în dotare ce este necesar pentru a transporta pacienţi cu suspiciune coronavirus, şi anume targă izolată complet, echipamente de protecţie pentru cei de pe ambulanţele SMURD.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a pregătit la Secţia Infecţioase o zonă izolată, cu două paturi, dacă apare un caz cu suspiciune de coronavirus.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Krisztina Gaal , Urgență Sibiu , Cosmin Balcu , Spitalul Clinic Judeţean , Spitalul Matei Balş. , Sănătate Publică , Secția Infecțioase , coronavirus , Subprefectul Rareş Macrea , carantină , stiri sibiu
Vizualizari: 3510
Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Ron
Acum 11 ore
Mariana Deacu
Acum 11 ore
BittDanman
Acum 11 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 11 ore
Gheo Poplaceanul