Marţi,
27.10.2020
Ceata
Acum
5°C

Ion Ariton, preșdinte al PMP Sibiu. ”M-am bucurat că am găsit prieteni vechi”

25 Februarie 2020 19:22

Ion Ariton, preșdinte al PMP Sibiu. ”M-am bucurat că am găsit prieteni vechi”

Fostul prefect de Sibiu, Ion Ariton, este noul președinte interimar al PMP Sibiu. Decizia a fost luată astăzi, în cadrul Consiliului Executiv Național, for la care a participat și președintele de onoare al partidului, Traian Băsescu. ”Astăzi s-a validat această numire, mă bucur că am găsit aici prieteni vechi, foști colegi de guvern, dar și oameni noi, alături de care am decis să pornesc la acest drum. Principala țintă este să mărim procentul partidului, ne așteaptă două momente electorale dificile”, a declarat Ariton pentru Turnul Sfatului. Noul președinte al PMP Sibiu spune că în perspectiva alegerilor locale va fi foarte greu la Sibiu. ”Trebuie să vorbesc cu colegii din organizație, să vedem de unde plecăm. Cert este că vor fi alegeri dificile în Sibiu. PNL este foarte puternic, iar USR stă foarte bine din punct de vedere electoral”, a mai spus Ariton.

Ion Ariton a fost senator de Sibiu din partea PD-L în legislaturile 2008-2012 și 2012-2016, Ministru al Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri în guvernul Emil Boc.  În perioada 2005-2007 a fost prefect al Sibiului. Ariton a fost de asemenea președinte al PD Sibiu mai mulți ani, dar și lider al ALDE Sibiu pentru aproximativ un an.

La alegerile locale din 2016, pentru Consiliul Județean Sibiu, PMP a obținut 4.93%, iar candidatul partidului pentru funcția de primar Ioan Gligor, a obținut 2,72%.

Obiectivul electoral al PMP în alegerile parlamentare este de 10%, a anunțat liderul partidului, Eugen Tomac, după ședință.  "Avem o şedinţă specială astăzi, un Consiliu Executiv Naţional care începe cu o veste bună. Să-i urăm bun revenit domnului ministru Cristian Diaconescu. Întărim rândurile şi intrăm în linie dreaptă pentru a ne atinge împreună obiectivele pe care le-am stabilit în acest an - PMP plus 10%. Împreună cu domnul preşedinte Diaconescu, împreună cu ceilalţi colegi, sunt convins că ţintele noastre politice vor deveni realitate", a afirmat Tomac.

 

 

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

Ioan Ardeleanu

Acum 8 luni

În cazul de față avem de-a face cu un traseist notoriu, care a prins gustul ciolanului! Acest venetic de Argeș și ”politician” de mucava, poreclit ”senatorul bezinarilor”(prietenii știu de ce) după ce în urmă cu 10 ani era parlamentar(senator mai precis) PDL, la alegerile din 2016 a candidat pe listele ALDE, pentru ca acum să-l vedem membru PMP. Oare cu ce sumă o fi cotizat ca să poată fi primit în acest partid? Pentru cine nu știe, Ion Ariton este și membru în Consiliul de Administratie al Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. Sibieni, fiți atenți pe cine veți vota la alegerile locale respectiv la cele parlamentare de anul acesta!
Raspunde

dancp2

Acum 8 luni

prietenii vechi sint baseescu,boc,diaconescu,eba,turcan etc adica toti pdlistii sint curios cine il voteaza ca vrea oricum la ciolan sibian
Raspunde

Adi

Acum 8 luni

S-a intors unde ii este locul.. in echipa de basisti.
Raspunde

Pmpist sibian

Acum 8 luni

E clar si cu astia de la PMP. Am jurat ca nu ma mai duc la vot acum vreo 10 ani. M am razgandit cand am vazut ce face psd si la ultimele alegeri m-am dus si mi-am pus sperante in schimbare. Degeaba!!!!!!! Nu mai avem scapare
Raspunde

////

Acum 8 luni

Adica, la vremuri noi, tot noi!
Raspunde

Pseudocomunist

Acum 8 luni

Individul asta inca mai e prin politica ?... asta isi dadea pumni in mecla cu Ancuta prin paltinis, acum vreo 10 ani, amadoi cu gastile de "autoritati", jandarmi, agenti de paza, practic mafia generalizata se batea in strada pe ...Paltinis. Se pare ca Ancuta i-a furat potul individului, dar oricum, sunt doi pseudocomunisti amandoi si retardati pe deasupra... incat au furat statiunea aia si au adus-o la stadiul de gunoi. La stadiul de ceea ce sunt ei, practic. Asa ca... acest individ gretos, ar fi trebuit sa infunde de mult puscaria, ca si celalalt... dar ce sa vezi, iata ca apare in prim plan, la butoane. Omu asta e atat de limitat mintal incat nici sa-si mestece singur mamaliga nu cred ca e in stare... dar fura, minte si n-are scrupule.
Raspunde

Matusalemii

Acum 8 luni

Don' Bebe nu se lasa... Dupa ce a luat dupa mari sfortzari 4% cu Alde, o sa ia un maxim 2% cu partidu basistilor expirati! Ce sa-i faci, asta-i boala comunistilor, vor sa iasa din parlament cu picioarele 'nainte. Vezi Base, Tari, Mele... si don Bebe.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus