Deși mai este suficient timp până debut, ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu începe să aibă de suferit din cauza coronavirsului.
Președintele FITS, Constantin Chiriac, face apel la calm, însă realitatea internațională obligă organizatorii să opereze primele modificări în programul deja anunțat. O parte din evenimentele și spectacolele stabilite împreună cu partenerii din Italia și China au fost reprogramate.
„Este un moment dificil în existența noastră, a tuturor, răspândirea acestui virus. Ne alăturăm demersului autorităților din conducerea statului, care au făcut apel la calm și rațiune și vă asigurăm că acest subiect este pentru noi o preocupare pe care o abordăm cu cea mai mare responsabilitate și ne îngrijim de ceea ce înseamnă siguranța noastră, a tuturor celor care vor participa la festival în luna iunie. Mai este mult până când va începe festivalul, dar ne-am propus să abordăm acest subiect în diferite etape de analiză. Fără a face un eveniment de presă, am considerat oportun împreună cu partenerii noștri din Italia, să reprogramăm pentru luna octombrie, un workshop pe care ar fi trebuit să îl organizăm în luna martie. În același timp, avem un dialog foarte bun cu partenerii din China și, de comun acord, am decis reprogramarea atât a prezenței noastre în Shanghai cât și a prezenței lor în festival, pentru anul 2021. Suntem în discuții cu toți partenerii noștri din zone afectate de răspândirea acestui virus și vă asigurăm că vom face tot ce este necesar pentru ca ediția din acest an a festivalului să se desfășoare în condiții de siguranță pentru toți cei care ne vor fi alături: artiști, tehnicieni, public”, a declarat pentru Turnul Sfatului, Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național Radu Stanca și președinte al Festivalului Internațional de Teatru din Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Constantin Chiriac , Sibiu Jazz Festival , Turnul Sfatului , Festivalului Internaţional , FITS , Teatrul Naţional , Teatrului Naţional Radu Stanca , coronavirus , Pentru Sibiu
Vizualizari: 3209
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Bitt Dannman
Acum 1 oră
Bitt Dannman
Acum 2 ore
Q
Acum 2 ore
R.
Acum 2 ore
Q