Joi,
23.03.2023
Cer Senin
Acum
2°C

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, se autoizolează

Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, se autoizolează

Președinta Consiliului Județean Sibiu anunță vineri că se autoizolează la domiciliu ca măsură de precauție după confirmarea coronavirusului în Parlament.

Contactată de reporterul Turnul Sfatului, Daniela Cîmpean spune că nu are niciun simptom, însă în data de 5 martie a participat în Parlamentul României la o ședință comună, în sală aflându-se și parlamentarul confrimat astăzi cu noul coronavirus.

”Este o măsură de precauție absolut normală în această perioadă, pe care mă aștept să o ia toată lumea. Mă simt bine, nu am niciun simptom, dar vreau să respect toate recomandările medicilor. Am anunțat deja și acum aștept să vină cineva să fac testul”, a spus Daniela Cîmpean.

Cât privește posibila infectare, ea spune că nu s-a aflat la o distanță mai mică de vreo 50 de metri de parlamentarul PNL depistat astăzi cu noul coronavirus, însă procedurile sunt aceleași și în primul rând este vorba despre responsabilitate socială.

”Aceași măsură se aplică și familiei mele. O să avem timp, două săptămâni, să petrecem timp împreună și să ne redescoperim”, a mai spus președinta Consiliului Județean Sibiu..

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

9 comentarii

Teo

Acum 3 ani

Speram sa nu mai revina din carantina in politica,putand sa se redescopere cat vrea.
Raspunde

nicu

Acum 3 ani

Halal conducatori! Si tufa asta si lingau de SiBibu! Dupa ce ati facut(PNL) varza in conducerea tarii, acum va dati loviti ! RUSINEEEE !! Noi plebea nu va vrem conducatori ai acestui oras! mi-e si greata sa va mai scriu, sa ma exprim. RUSINEE!! V-ati intalnit sa lingeti ciolanul, si acum cand vedeti ca ciolanu ii putred, va dati loviti. RUSINE!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Cu / sau ... fara creier ?

Acum 3 ani

BA Nicu !!!! & Co ... In comentariul tău și al altora de mai jos ... identific un pesedist idi.ot și frustrat care nu are nimic din raționamentul uman !!!
Raspunde

UnDacLiber

Acum 3 ani

Orice, numa' sa nu munceasca si sa isi asume responsabilitatea. Dar, la urma-urmei, ce sa muncesti cu doar un neuron, si si ala doar pe jumatate functional?! In vremuri grele se vede adevaratul caracter la leaderilor. Ai nostri, aleg sa dea bir cu fugitii, pardon: infestatii.
Raspunde

asz

Acum 3 ani

De la petrecerea de 8 martie i se trage.
Raspunde

ioan turcu

Acum 3 ani

Este buna o perioada cit mai lunga de izoloare, chiar si un mandat. Sa aplice si doamna Turcan.
Raspunde

Gabytza Gabor

Acum 3 ani

situatia ii calma sibieni stiu ce sa faca va fi bine !!!!!!!!
Raspunde

PUTUROSUL

Acum 3 ani

MARS
Raspunde

Sibian la care i a ajuns

Acum 3 ani

Am si eu o intrebare: Bibu anunta pe facebook ca a facut testul. Muritorii de rand trebuie sa stea sa aiba simptome, daca esti in PNL ti se face testul direct?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus