Aeroportul Sibiu a anunțat astăzi că 54 de angajați vor intra în șomaj tehnic în următoarea perioadă. Decizia a fost luată în urma scăderii numărului de pasageri cu peste 50% în ultima săptămână și a faptului că această scădere se va accentua în următoarele zile.
Conducerea executivă a Aeroportului Internațional Sibiu (AIS) împreună cu Reprezentanții Sindicatului Liber Independent al AIS și cu Reprezentanții Salariaților AIS au stabilit de comun acord o serie de măsuri privind protecția angajaților și a locurilor de muncă ale acestora cât și reducerea efectelor economice în perioada următoare. „Măsurile agreate de către părțile implicate sunt menite să asigure salariaților garanția păstrării locului de muncă în situația actuală și asigurarea unui venit, respectiv șomaj tehnic cu plata unei indemnizații de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, explică reprezentanții aeroportului”, transmit reprezentanții aeroportului.
Așadar, pe perioada în care companiile aeriene operează în continuare curse regulate pe Aeroportul Internațional Sibiu 54 salariați vor intra în șomaj tehnic cel puțin pe perioada menținerii stării de urgență. În momentul suspendării tuturor curselor comerciale regulate pe Aeroportul Internațional Sibiu numărul salariaților în șomaj tehnic va ajunge la 71, dintr-un total de 115 angajați. Măsura va intra în vigoare începând cu 23 martie.
„Dorim să depășim acest moment cu același număr de angajați pentru că ne considerăm o mare familie și așa sperăm că vom rămâne. Nu vrem să renunțăm la niciun coleg pentru că împreună am ajuns până aici”, arată sursa citată.
Salariații aeroportului care vor asigura permanența vor beneficia de drepturile prevăzute în contractele de muncă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Aeroportul Internațional Sibiu , Reprezentanții Salariaților , Reprezentanții Sindicatului Li , Aeroportul Sibiu
Vizualizari: 9224
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Ron
Acum 7 ore
Mariana Deacu
Acum 7 ore
BittDanman
Acum 7 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 7 ore
Gheo Poplaceanul