Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
19°C

Banii sau viața?

Scapă cine poate. Recunosc, am spus-o și eu, cinic, atunci când am asistat neputincios la momente în care se putea face ceva și nu s-a făcut nimic. Mă gândesc la asta și atunci când văd oameni iresponsabili care iau toată această criză ”la mișto”. Sau atunci când îi văd pe unii, care deși la chip par normali, la minte nu răzbat mai departe de judecata unui copil de cinci ani. Sunt unii care fac corelații între exerciții militare și viruși răspândiți strategic pe toată planeta. Alții fac spume la gură argumentând că nu există niciun virus, atâta vreme cât nu îl poate vedea nimeni cu ochiul liber. Alții se joacă de-a v-ați ascunselea cu autoritățile, deși sunt certificați cu virus la purtător.

Alții, la fel de nocivi, văd în asta o oportunitate. Un business ieșit de nicăieri. Lista de măsuri întocmită de Guvern e citită cu alți ochi de unii oameni de afaceri. E simplu să te relansezi pe banii statului, mai ales atunci când ești anunțat că organele de control fiscal și pe legislația muncii au luat o pauză. Pentru reînflorirea economiei. Subvenția de 75% suportată de stat pentru salariile celor trimiși în șomaj tehnic e văzută ca un bonus nesperat... pentru patroni. Sunt oameni de afaceri care continuă activitatea, acolo unde se poate, chemând la serviciu șomerii din acte. Cu un spor, evident, ”la negru”. De ce să nu faci producție pe banii statului?

E greu să vezi că prețurile urcă, inclusiv în prag de criză. Să urci prețul făinii de la 2,5 lei la 10, peste noapte, asta se cheamă să ai sânge rece. Cobră, nu afacerist. Să iei banii, să-i numeri și să-i bagi în casă, elegant. Iar în fața ta să stea la coadă vreo 10, 15 seniori, care, atunci când îți achită și ultimul leu, îți mai și spun o vorbă învățată demult: ”Regele zice că, atunci când poporul nu mai are pâine, să mănânce cozonac...” Și râzi, deși n-ai înțeles nimic.

Sunt unii care, atunci când hoțul le intră în casă și îi întreabă ”banii sau viața?”, răspund prompt și rece: viața!

Pe de altă parte, nu e cinstit ca toată presiunea economică să stea așezată pe umerii celor care sunt angajați în mediul privat. Mulți, foarte mulți, intră în șomaj tehnic, cu salarii reduse. O bună parte din funcționari, magistrații, parlamentarii, profesorii universitari stau cu toții acasă, însă salariul merge mai departe, 100%. Poate ar trebui că o parte din acel procent de sută la sută să fie redirecționat spre cei care stau în prima linie: doctori, asistente, cei de la serviciile de intervenție rapidă. De ei va depinde viitorul nostru.

Din fericire, știrile care vin din Sibiu, majoritatea dintre ele, îți dau sentimentul, chiar și pe fondul ăsta negru, că țara asta are viitor. Mesaje bune, tonice și cu fin umor. Oameni implicați dincolo de cearcăne, fără să ceară nimic în schimb. Alții, care caută soluții și-și oferă timpul doar pentru că așa au învățat că e bine. Și cred în asta cu adevărat. Sute de oameni pozitivi care dau din puținul lor pentru a acoperi găuri lăsate de unii suficienți. Idei faine care nu mută munții, dar schimbă perspective. De multe ori parcă ai impresia că e o întrecere a faptelor bune. Un altfel de maraton.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

eva

Acum 4 ani

apropo-au venit rezultatele testelor de la Cluj ? cine ne poate informa ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus