Vineri,
29.03.2024
Partial Noros
Acum
18°C

Solidari pentru Sibiu: oamenii de afaceri cazează gratuit personalul medical

Solidari pentru Sibiu: oamenii de afaceri cazează gratuit personalul medical

Consiliul Județean Sibiu a inițiat demersuri cu privire la asigurarea de spații de odihnă pentru personalul medical încă dinainte ca acest lucru să devină obligatoriu pentru autorități și drept urmare astăzi avem la dispoziția angajaților care solicită acest lucru suficiente locuințe. Acestea se află atât în zone centrale și ultracentrale, cât și în zone cu legături facile de transport, având asigurate toate serviciile necesare (hrană, curățenie, supraveghere epidemiologică etc.).

vendi residence sibiu

 „Să găzduiești un străin în casa ta e poate gestul cel mai impresionant de umanitate, de solidaritate, în orice timp, dar mai ales în vremuri de restriște. Gestul celor care fac asta pentru personalul nostru medical mi-a adus aminte de un proverb pe care îl știu de la bunica mea: Când există loc în inimă, există loc destul și în casă.

Le mulțumesc oamenilor de afaceri care au dovedit că au inima mare cât Sibiul,  au oferit spații de cazare și locuințe de calitate și – mai ales – au refuzat sumele de bani pe care Consiliul Județean Sibiu le-ar fi putut achita pentru aceste servicii. Putem astfel să folosim acești bani pentru nevoile cu care sistemul medical se confruntă zi de zi.

Cu atât mai valoros este un astfel de gest dacă vine de la tineri antreprenori, care se află la începutul carierei lor și ne arată că tânăra generație știe bine care sunt adevăratele valori și cât valorează viața”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

hotel class hermannstadt

Unitățile care au pus la dispoziție ÎN MOD COMPLET GRATUIT spații pentru cazarea personalului medical sunt Vendi Grand Square Residence, Bach Apartments și Hotel Class Hermannstadt.

Președinta Consiliului Județean Sibiu le mulțumește în numele sibienilor din tot județul.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Toma

Acum 3 ani

Cinste lor!Am toata admiratia pentru acesti oameni de afaceri!Nu este normal ca acesti rotisati(Busu i-a numit astfel!) care au facut "cinste"tarii sa aiba casa si masa de patru stele la Ramada iar personalul medical sa fie alungat cu pietre!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus