Marţi,
19.03.2024
Innorat
Acum
-0°C

ULBS anunță investiții în învățământ de peste 1,8 milioane de lei

ULBS anunță investiții în învățământ de peste 1,8 milioane de lei

Universitatea Lucian Blaga din Sibiu anunță în perioada următoare investiții în învățământ de peste 1,8 milioane de lei, prin diferite proiecte.

Concret, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu va derula un număr de șase proiecte pentru dezvoltarea calității învățământului universitar, valoarea totală a acestora fiind de 1,87 milioane lei.

Cele șase proiecte au fost câștigate de ULBS în cadrul competiției derulate de Ministerul Educației și Cercetării prin Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS) și finanțate prin Fondul de Dezvoltare Instituțională destinat universităților de stat – FDI 2020.

Proiectul cu cea mai mare valoare finanțată (360.000 lei) este Strengthening the Bridge of Sustainable International Cooperation, coordonat de prof. univ. dr. Marian Ioan Țiplic și care urmărește internaționalizarea învățământului superior din România.

Un alt proiect,  ULBS – o șansă la învățământul superior, o șansă la integrare socială a tinerilor, își propune creșterea echității sociale în vederea incluziunii și sporirea accesului la învățământul superior, corelarea ofertei educaționale cu cererea pieței muncii (inclusiv a celei privitoare la consilierea în carieră). Valoarea lui este de 310.000 lei și este coordonat de lector univ. dr. Felicia Morândău.

În domeniul protecției mediului, ULBS va derula proiectul Cercetare de excelență pentru evaluarea și monitorizarea poluanților emergenți în ecosistemele active continentale. Valoarea finanțată este de 350.000 lei, iar directorul de proiect este prof.univ. dr. Angela Bănăduc.

Ferma didactică de la Rusciori va beneficia de un proiect finanțat cu 330.000 lei, prin proiectul câștigat de prof. univ. dr. ing. Romulus Iagăru, Diversificarea, îmbunătățirea calității și sustenabilitatea activităților în vederea asigurării unei funcționări în bune condiții a bazei de practică – ferma didactică Rusciori.

Educația antreprenorială continuă să fie una din direcțiile prioritare pentru ULBS, iar în acest scop va fi implementat proiectul conf. univ. dr. Camelia Budac, EduHub – Societate antreprenorială Studențească a ULBS, în valoare de 200.000 lei.

Cel de-al șaselea proiect, care va fi derulat sub coordonarea prof. univ. dr. Livia Ilie, se va axa pe îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice. E vorba despre EDU-QUAL: Educație de calitate la ULBS, pentru implementarea căruia vor fi alocați 320.000 lei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus