Miercuri,
09.10.2024
Innorat
Acum
17°C

Liberalii se joacă de-a stăpânii cu Sănătatea. Exemplul de la Județean

În ciuda unor voci care vor rămâne anonime cel mai probabil, activitatea lui Cornel Benchea în fruntea Spitalului județean Sibiu rămâne una remarcabilă, care continuă mandatul la fel de apreciabil al lui Vasile Spinean, fostul manager.

Un outsider al sistemului medical – Benchea este finanțist -, încă managerul celei mai mari instituții medicale din județul Sibiu (și, cu cele peste 1.000 de paturi, printre cele mai mari din țară) a livrat. A livrat atât pe timp ”de pace”, cât și în vreme de criză, cum e cea a coronavirusului care tocmai îngenunchează popoare la rând. Doar parcurgeți lista amplelor modificări care au fost realizate la Spitalul județean în nici două săptămâni, pentru pregătirea de dinaintea valului de infecții cu SARS-CoV-2. Jumătate de spital golit, împărțit în două zone care mai comunică doar prin câteva persoane, noi fluxuri de circulație, secții mutate cu totul nu doar prin Sibiu, ci și prin Cisnădie și Mediaș. Și-a ținut Benchea toate cunoștințele din mediul de afaceri numai în telefoane, pentru a dona Spitalului cât mai mult din ceea ce se mai putea face. Nu a făcut-o pentru că e un super-erou, ci pentru că omul poate, are capacități.

Și merită subliniat încă un lucru. Astfel de ”livrabile” au fost generate în condițiile în care pe partea medicală, la Spitalul județean există mai mulți ”dumnezei-șefi de secție”. Adică ”somități medicale” care mai degrabă te-ar scuipa mai întâi, după care te-ar pofti afară, căci nu așa se salută o valoare precum își închipuie că o întruchipează. ”Dumnezei-șefi de secție” care nu ezită în niciun moment ”să măture cu tine” pur și simplu pentru că pot, ”dumnezei-șefi” care parazitează Spitalul la fel cum fac și cu Facultatea de Medicină.

Aceste capacități manageriale ale lui Benchea îi erau cunoscute pe piață. Fără conflicte cunoscute cu liberalii care conduc politic județul, Cornel Benchea părea de neînlocuit, cel puțin deocamdată. Doar că Benchea a decis să se înlocuiască singur și să nu mai concureze pentru un nou mandat. Motive personale, spune omul, să îi dăm crezare prin urmare.

Din păcate, Benchea a ales să își încheie mandatul făcând jocul politic al liberalilor sibieni. Prin faptul că și-a anunțat public intenția de a nu se mai înscrie la concursul pentru un nou mandat în chiar singura zi alocată pentru depunerea dosarelor de înscriere. Dosar de înscriere care nu include numai ceva adeverințe ori CV-ul, ci și un ditamai proiect de management, pe care nu îl scrii în câteva ore. Mai mult decât evident prin urmare, Benchea și-a făcut public anunțul de despărțire în ziua de 1 aprilie 2020 pentru că ”așa era scenariul”.

Că ”așa era scenariul” o dovedește și faptul că în ziua în care Benchea își anunța despărțirea de Județean, o singură persoană își primea număr de înregistrare pe dosarul de înscriere la concurs. Mai mult decât evident, persoana respectivă este ”aleasa” sistemului politic administrat de liberalii sibieni. Liberali care știau de luni bune că Benchea nu va mai candida, dar au ținut informația pentru ai lor. În timp ce mii de sibieni donau din banii lor pentru a ajuta Spitalul în fața SARS-CoV-2, în timp ce zeci de oameni de afaceri uitau de faptul că urmează o criză care le va trânti planurile și donau pentru același spital, liberalii sibieni se țineau de ”scenariul lor”.

Prin urmare, în fruntea Spitalului județean Sibiu vom avea nu o persoană selecționată în urma unui concurs real, ci un manager rezultat ca urmare a unui joc politic. Iar jocul politic e ăla în care câștigătorul este știut cu săptămâni înainte, cam cum e și cu alegerile interne din organizația județeană a PNL Sibiu.

De ce să aleagă liberalii pe cel mai bun dintre cei care își doresc să conducă spitalul, căci doar suntem în mijlocul unor provocări sanitare cum n-a cunoscut lumea asta de 100 de ani? De ce să anunțe liberalii cu surle și trâmbițe faptul că cel mai important post de management din Sănătatea județului este vacant? De ce să fie liberalii mai altfel decât restul mizeriei politice? Întrebări retorice și naive, evident.

Prin faptul că a acceptat acest conjunctură, Liliana Coldea, cea care conduce de prin 2008 Spitalul Căi Ferate Sibiu și candidează acum pentru managementul Spitalului Județean, acceptă jocul politic și pune în planul secund actul managerial. Prin faptul că acceptă un astfel de concurs pentru conducerea Spitalului Județean, Daniela Cîmpean, președinta liberală a Consiliului Județean Sibiu își asumă în mod direct modul în care cea mai mare instituție medicală a județului va reacționa în săptămânile de criză sanitară care vor urma.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

14 comentarii

Gabriel

Acum 4 ani

Un raționament corect, în bună măsură, dar uiți că o bună parte din mișcările manageriale ale lui Benchea au aparținut, de fapt, Danielei Cîmpean. Nu este clar, de fapt, cine a condus strategic în ultimii trei ani Spitalul Județean. Și vorbesc aici despre finanțarea modernizării, în mare parte cu fonduri europene. E drept că asta nu îi dă dreptul Danielei Cîmpean să "numească" un director, dar cine a dorit să candideze, a fost liber să o facă.
Raspunde

ilie rotariu

Acum 4 ani

Felicitari si multumiri Domnului Benchea!
Raspunde

Cosmin

Acum 4 ani

Domnule Deleanu, nu mi se pare corect sa imi ștergeți comentariul, chiar dacă nu coincide cu părerea dumneavoastră, și mai spuneți ca presa e libera, acceptați doar părerile care va convin? Nu procedați corect.
Raspunde

Vă urma

Acum 4 ani

Unde va fi parașutat domnul Benchea. Cu mulțumiri bineînțeles.
Raspunde

Cosmin

Acum 4 ani

Și mai scriu odată, chiar cu riscul de a șterge din nou mesajul. Nu mi se pare corect sa scrieți un articol fără a cerceta înainte. POSTUL de manager al spitalului județean a fost scos public la concurs. FAPTUL ca s-a înscris doar un concurent, însemna că alții mai bărbați, nu au avut curajul sau condițiile necesare acestei funcții. Cat despre culoarea politica, ar trebui sa știți ca Dr Coldea nu face parte din nici un partid politic,dar dumneavoastră, sunteți cunoscut ca mare PSD-ist, prin oraș. Dacă experienta dânsei, acumulata în atâția ani, și pe deasupra e și medic, își va pune amprenta pozitiv asupra spitalului, atunci, o să-i scrieți o oda? În multe articole ați degenerat adevărul, ceea ce denota ca nu sunteți un jurnalist cu experienta, dar, la un moment dat, se va găsi cineva care sa va dea în judecata, și sa răspundeți de multe neadevăruri scrise în articolele dumneavoastră.
Raspunde

George

Acum 4 ani

Mandatul lui Spunean in nici un caz nu a fost apreciabil. Poate doar pentru dvs domnule Deleanu. Povestea unei custi pentru un caine o cunosc destui din sputal. Povestea statiei de oxigen fara autorizatie de constructie, multe alte situatii... Spinean este doar un fost ofiter care nu stiut altceva decat sa verifice ora de venire si de plecare a angajaților. In rest doar combinatii.
Raspunde

David

Acum 4 ani

Traiasca Liberalii !!!! Asta ati vrut, asta ati votat, asta aveti. Cum a sus si Turcana, Va culcati sanatosi si va treziti morti! Nu inteleg de ce se da asa ca o virgina in noaptea nuntii dl Deleanu, pt ca ii stia foarte bine pe liberalii, care concuc Pnl- ul din Sibiu. De ce va mirati acum dl Deleanu? Nu stiati cine e dl Turcana si cum o descria Orban ? Nu stiati ca Sovaiala e fost fruntas comunist? Nu stiati cum cumpara Cazan cu cizme electoratul si cate case are pe numele lui si a parintilor? Nu stiati de Neagu cum a falimentat Metalcarul ? Pe bune ???????? Chiar pe bune ???? Dar e bine si asa. Un proverb romanesc spunea : Da-i romanului mintea de pe urma! Bravos Natiune !
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

@David

Acum 4 ani

Revin cu acelasi indemn:sa nu-ti musti limba!Orice om cu mai mult de doi neuroni ar gandi astfel:Spinean este PSD-ist de-al tau si acum este STARE DE URGENTA!
Raspunde

pnl/psd - aceasi mi****e

Acum 4 ani

au permis si ei traseismul politic au dat si ei zeci de ordonante ,noaptea ca hotii au suspendat dialogul social si iau ce decizii vor...pt ca pot au votat ca unele pedepse sa se execute de acasa tin frumos in viata cu suta la suta ,toate sutele de mii de slugi la buget totul arata un psd in oglinda bravo
Raspunde

zzz

Acum 4 ani

liberalii au multe bube in cap dar daca puteti explica din nou...cum sunt ei vinovati ca pentru un post scos la concurs public acum cateva luni ei sunt vinovati ca nu s-a inscris altcineva decat o singura canditata(buna sau rea)? Putin probabil sa nu se fi stiu in spital si/sau in CJ despre decizia lui Benchea dar el nu avea de ce sa spuna public pentru ca isi pierdea autoritatea in spital pentru restul mandatului si a ales sa anunte public la inceperea concursului.
Raspunde

PSD = PNL, urmeaza USR, mizerie

Acum 4 ani

De mahalagioaica de la CFR se stia inca din Noiembrie ca va fi noul manager al Spitalului Judetean
Raspunde

incompetenti

Acum 4 ani

Avem nevoie de-o resetare totala. E dureros, greu, foarte greu, dar cred ca numai asa putem cladi din temelii tot sistemul administrativ. Prea multi semidocti numiti politic ajung in functii de decizie. Absolut orice post la stat se ocupa cu interventia partidului de guvernamant, indiferent care e acela.
Raspunde

Mihai

Acum 4 ani

Liliana Coldea este prietena Danielei Cimpean, deci situatia este clara....
Raspunde

Alzara 1918

Acum 4 ani

Pana la urmă bine că noul manager “ nu a prins pragul la bătaie “ rămânând să covideze CFR-ul...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus