Una din întrebările transmise Grupului de Comunicare Strategică în ultimele zile s-a referit la posibilitatea ca cetățenii să își schimbe domiciliul în perioada pandemiei. Răspunsul la această dilemă a fost publicat pe pagina de Facebook a Poliției Române.
Întrebare: Aș dori să părăsesc locuința actuală din județul X împreună cu prietena mea și să mergem, cu mașina personală, la adresa de domiciliu din buletin, respectiv din județul Y, deoarece în județul X numărul cazurilor de persoane ce au fost confirmate cu COVID-19 este mult mai mare față de cel din județul Y. Intenționăm să intrăm în autoizolare la domiciliul din Y, împreună cu familia. Putem face această deplasare?
Răspuns: În Ordonanța Militară numărul 3 nu este prevăzut faptul că cetățenii trebuie să rămână la adresa de domiciliu, ci la o locație indicată de ei, cu respectarea prevederilor legale și a restricțiilor impuse. Astfel, precizăm că este permisă inclusiv deplasarea cu familia în altă zonă, dacă persoanele dețin acolo o casă care le oferă condiții mai bune, pentru a rămâne în respectiva localitate.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 2932
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Zacuscă
Acum 3 ore
ValKer
Acum 3 ore
Ionel Bidoane
Acum 3 ore
Radu G
Acum 3 ore
Emil