Anul școlar se încheie pe 12 iunie, iar școlile nu se vor redeschide în acest an școlar sunt declarațiile făcute, astăzi, 27 aprilie, de președintele Klaus Iohannis. Totodată, Monica Anisie, ministrul educației a revenit cu serie de clarificări prin intermediul unei declarații de presă susținută câteva ore mai târziu. Astfel, ministrul a precizat că materia se va recupera în anul viitor școlar, mediile se vor încheia cu minim două calificative, nu se vor mai susține teze, Evaluarea Națională va începe pe 15 iunie, Bacalaureatul pe 22 iunie, iar examenele susținute de cadrele didactice se vor desfășura cu respectarea măsurilor de siguranță după calendarul și metodologia ce urmează a fi publicate de minister.
Monica Anisie, ministrul educației, a anunțat, în urmă cu puțin timp, că unitățile de învățământ și inspectoratele școlare vor oferi sprijin prin a transmite elevilor resurse de învățare și sarcini de lucru. De asemenea, ministerul va elabora ghiduri metodologice pentru fiecare disciplină în parte, astfel încât unele conținuturi care erau prevăzute pentru această perioadă să fie abordate în anul școlar următor. „Cu alte cuvinte se recuperează materia care nu a fost făcută în această perioadă”, a spus Anisie. Referitor la încheierea situației școlare ministrul a precizat că acestea vor fi încheiate cu minimum două calificative sau note și că nu se vor mai susține teze. „Pentru situațiile excepționale, de exemplu în cazul în care un elev nu are două calificative sau note Ministerul Educației va comunica modalitățile de încheiere a situației școlare. Vă asigur că vom încheia cu bine anul școlar. Totodată, studenții își vor continua învățarea asistată de tehnologie, iar examenele se pot susține și online. Fiecare instituție de învățământ superior va stabili modalitatea și data susținerii acestor examene”, a mai spus Anisie în declarația de presă.
Elevii din ani terminali se întorc la școală din 2 iunie
Cu privire la reluarea activităților în cadrul unităților de învățământ a elevilor de clasa a VIII-a, a XII-a sau a XIII-a și a celor aflați la final de ciclu profesional și postliceal, aceștia pot reveni în unitățile de învățământ pe data de 2 iunie, doar pentru două săptămâni. „Se vor realiza în această perioadă numai activități de pregătire și consiliere pentru examenele naționale. Pentru elevii care au probleme de sănătate sau au în familie persoane cu risc de îmbolnăvire prezența la școală va fi opțională, iar decizia va aparține părinților. În această situație, însă, pregătirea elevilor se va realiza, în continuare, în sistem online. Referitor la examenele naționale, Evaluarea Națională și Bacalaureatul se vor susține în conformitate cu noua programă pe care deja Ministerul Educației a transmis-o și respectând calendarele comunicate deja. Practic, Evaluarea Națională se va susține începând cu data de 15 iunie, iar la examenul de Bacalaureat noutatea va fi că, va începe cu probele scrise, în data de 22 iunie și va continua cu probele pentru competențe. Calendarul va fi comunicat ulterior pentru cei care susțin examenele de certificat pentru învățământul profesional și profesional dual dar și postliceal. Aceste examene vor fi realizate numai pe bază de proiect, iar proba practică va fi echivalată”, mai spune Monica Anisie.
Cadrele didactice își vor susține examenele cu respectarea măsurilor de siguranță
În ceea ce privește examenele susținute de cadrele didactice, adică examenele de titularizare, definitivat sau gradele didactice, acestea se vor desfășura cu respectarea măsurilor de siguranță, iar ministerul va comunica, în scurt timp, modalitatea de susținere dar și calendarele.
Maxim 10 elevi într-o clasă pentru cei care revin la școală
În cadrul declarației Monica Anisie a vorbit și despre cum se va sigura siguranța în școli. „Vreau să clarific următoarele aspecte: vă asigur că se vor lua toate măsurile de siguranță în așa fel încât să evităm orice risc de îmbolnăvire. Ministerul Educației împreună cu Ministerul Sănătății va elabora un ordin comun prin care se vor stabili, în mod clar, toate măsurile de siguranță privind reluarea activității în unitățile de învățământ. În sala de clasă, igienizată ulterior, vor fi maximum zece elevi respectând toate măsurile de distanțare socială. Repet, maxim zece elevi într-o sală de clasă. În plus, inspectoratele școlare vor pune la dispoziție un telverde pentru orice întrebare sau nelămurire din partea părinților, a elevilor sau a cadrelor didactice pe această temă. În încheiere vreau să subliniez că toate măsurile luate de Ministerul Educației și Cercetării respectă recomandările medicilor specialiști”, a mai precizat Monica Anisie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: examene nationale , grad , Evaluare Națională , klaus iohannis , ministerul Educatiei , elevi , Evaluarea Naţională , Monica Anisie , cadre didactice , coronavirus , bacalaureat , Ministerul Sănătății , incheiere an scolar , titularizare , definitivat
Vizualizari: 1927
Ultimele comentarii
Acum 26 minute
Dragoș
Acum 30 minute
Un sibian
Acum 31 minute
Diaspora
Acum 37 minute
@Spartoe
Acum 40 minute
@Sibian