Un medic de familie din Alțîna a fost depistat pozitiv, în urma testelor pentru COVID-19. Confirmarea infectării medicului apare și în informațiile trimise de reprezentanții Prefecturii Sibiu. Atât primarul cât și asistenta dispensarului din comună, spun că medicul a fost internat în data de 19 aprilie, că acum se simte bine și, cel mai probabil, vineri va fi externat. Cu toate acestea, autoritățile anunță că, în momentul de față, ancheta epidemiologică este în desfășurare și nu pot oferi detalii despre numărul de persoane cu care medicul a intrat în contact.
Un medic de familie a fost confirmat ca fiind infectat cu noul coronavirus. Primarul comunei Alțîna, Ioan Bucșa, spune că este vorba despre medicul de familie din comună. „Da, este internat și chiar astăzi m-a sunat cineva de la spital și m-a anunțat că în trei zile îi vor da drumul”, a spus primarul.
Potrivit informațiilor oferite de Mihaela Crețu, asistenta dispensarului din comună, medicul a fost internat în spital încă din data de 19 aprilie. „Da, a fost confirmat pozitiv. A plecat la spital în dimineața Paștilor, în 19 aprilie. Noi am dezinfectat tot aici, am chemat o firmă și am dezinfectat tot. Noi în perioada 16 – 21 aprilie am fost în concediu, iar domnul doctor a purtat tot timpul mască și mănuși cât a lucrat. A fost protejat. Eu tot timpul am dat cu clor, dezinfectant, nu am lăsat să intre nimeni. Cu domnul doctor am vorbit chiar astăzi la telefon. Este bine și, cel mai probabil vineri, va fi externat”, spune asistenta. În ceea ce privește modul în care a fost infectat doctorul asistenta spune că, de cabinetul său țin opt sate, printre acestea fiind Ghijasa de jos, Ghijasa de sus, Țichindeal, Benești, Alțâna, Nocrich și Fofeldea.
În Altîna este cel de-al doilea caz confirmat, primul fiind cel al pastorului care a decedat în data de 7 aprilie. Potrivit informațiilor date de la dispensar, pastorul nu era pacient de-al doctorului și nu au intrat în contact. De asemenea, în comună mai este un caz suspect, cel al unei bătrâne de 80 de ani, însă nu a fost confirmat, spune primarul Ioan Bucșa.
Cu privire la medicul de familie ancheta epidemiologică este în curs de desfășurare și încă nu există detalii. „ În cazul medicului de familie, ancheta epidemiologică este în desfășurare. De îndată ce se vor contura primele concluzii ale anchetei, vom informa”, spune Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al prefecturii.
Tag-uri: Ioan Bucșă , În Alțîna , medic de familie , Andreea Ștefan , Prefecturii Sibiu , Andree Ștefan , coronavirus , Mihaela Crețu , test pozitiv , medic de familie confirmat poz
Vizualizari: 3947
Ultimele comentarii
Acum 27 minute
Gicu
Acum 34 minute
Neluțu O
Acum 47 minute
Cora, lasse uns!
Acum 50 minute
Soriana Varicocel
Acum 1 oră
Eu, sibianul