Plutonierul adjutant Ioan Păucean a fost numit „Salvatorul Anului” în cadrul unei ceremonii organizate astăzi, la Mediaș, cu ocazia Zilei Protecției Civile. Titlul i-a fost conferit după ce pompierul, care ce se întorcea de la o misiune din București, a intervenit la un grav accident de circulație care a avut loc în județul Brașov, salvând viața unei persoane.
Miercuri, 28 februarie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a sărbătorit Ziua Protecției Civile în Piața Corneliu Coposu din municipiul Mediaș, unde de a fost organizată o ceremonie militară.
Ziua Protecției Civile este o zi care evidențiază înființarea unei structuri dedicată salvării vieții comunităților și protejării bunurilor acestora în fața diverselor situații de urgență. Pentru modul exemplar în care și-au îndeplinit misiunile încredințate și sarcinile de zi cu zi au fost avansați în grad, înainte de expirarea stagiului minim în grad patru ofițeri ai ISU Sibiu.
De asemenea, au fost recompensați pentru angajamentul și devotamentul cu care oferă siguranță și sprijin semenilor un ofițer și șapte subofițeri.
Totodată în cadrul ceremoniei a fost desemnat și Salvatorul Anului, plutonier adjutant Ioan Păucean din cadrul Detașamentului de Pompieri Mediaș după ce a salvat viața unei persoane.
„Colegul nostru a intervenit la începutul lunii februarie când se întorcea de la o misiune din București, la un grav accident de circulație produs în județul Brașov între localitățile Burnești și Fișer. Colegul nostru a sunat la 112, a deconectat bornele autoturismelor, a evaluat victimele și a efectuat manevre de descarcerare întrucât existau persoane încarcerate. O persoană a fost salvată datorită intervenției prompte a colegului nostru, aceasta fiind în stop cardio-respirator”, transmite slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt ISU Sibiu.
Potrivit acesteia, Plt. adj. Ioan Păucean face parte din echipa ISU Sibiu din anul 2007, activând în cadrul Detașamentului de Pompieri Mediaș.
„Pe această cale îl felicităm pentru devotamentul și profesionalismul său și îi dorim mult succes în cariera”, mai transmite Andreea Ștefan.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1043
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Rob
Acum 5 ore
Barosanu
Acum 5 ore
Emil
Acum 6 ore
Nobody
Acum 6 ore
D.M.