Primăria Sibiu a lansat procedura de achiziție publică pentru servicii de catering destinate elevilor din patru școli, în cadrul Programului național „Masa Sănătoasă”. Valoarea totală estimată a contractului este de aproape 4 milioane de lei, iar contractul va avea o durată de maximum 10 luni, până la data de 31 decembrie 2026.
Achiziția vizează furnizarea de pachete alimentare pentru patru unități de învățământ din municipiu și este împărțită în patru loturi, respectiv pentru fiecare dintre școlile vizate. Operatorii economici vor putea depune oferte individual sau pentru toate loturile.
Astfel, primul lot se referă la Liceul Tehnologic de Construcții și Arhitectură „Carol I” Sibiu, cu o valoare estimată de aproape 1,4 milioane de lei. Cel de-al doilea lot se referă la Școala Gimnazială „Radu Selejan” Sibiu și este estimat la 1,8 milioane lei. Ultimele două loturi vizează Școala Gimnazială nr. 23 Sibiu, cu o valoare de aprope 420.000 lei, inclusiv structura Grădinița cu Program Prelungit nr. 36, cu o valoare estimată la 287.600 lei. Toate sumele sunt fără TVA.
Licitația va avea loc pe data de 23 februarie.
Amintim că recent Consiliul local Sibiu a aprobat pentru cele trei instituții de învățământ suportul alimentar pentru preșcolari și elevi în cadrul Programului Național „Masă Sănătoasă”. Modalitatea de distribuire a hranei diferă pentru fiecare școală, în funcție de nevoile specifice.
Astfel, pentru Liceul Tehnologic Construcții și Arhitectură „Carol I” a fost solicitat un suport diferențiat pentru cei peste 600 de elevi și preșcolari. Conform raportului de specialitate, preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 20 vor beneficia de o masă caldă preparată în regim propriu, iar elevii Liceului „Carol I” și cei ai Școlii Gimnaziale nr. 10 vor primi suportul sub formă de pachet alimentar.
Precizăm că în cadrul liceului funcționează ca și structură Școala gimnazială nr. 10, precum și Grădinița cu program prelungit nr. 20.
În cazul Școlii gimnaziale nr. 23, Consiliul local a aprobat trei forme diferite de suport alimentar pentru cei peste 500 de copii:
- Masă caldă preparată în regim propriu pentru copiii de la grădinițele cu program prelungit nr. 17 și nr. 18, deoarece aceste unități au bucătării proprii funcționale.
- Regim catering pentru preșcolarii de la Grădinița nr. 36, deoarece în clădirea respectivă se desfășoară lucrări de reabilitare energetică.
- Pachet alimentar pentru elevii școlii gimnaziale nr. 23, din cauza lipsei spațiului amenajabil necesar pentru servirea mesei în incinta școlii.
În cazul Școlii „Radu Selejan” toți elevii, peste 700 la număr, vor beneficia exclusiv de pachet alimentar.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: masa sanatoasa , scoli din Sibiu
Vizualizari: 1277


Ultimele comentarii
Acum 15 ore
Newman
Acum 15 ore
Newman
Acum 16 ore
Emila Elzoroaba
Acum 16 ore
Ion
Acum 16 ore
Bambolero