Miercuri,
15.01.2025
Cer Senin
Acum
-9°C

Wizz Air a anunțat noile condiții de călătorie cu avionul. Măștile sunt obligatorii

Wizz Air a anunțat noile condiții de călătorie cu avionul. Măștile sunt obligatorii

Se insistă pe serviciile on-line, purtarea măștilor va fi obligatorie la bord, călătorii vor primi șervețele dezinfectante, dispar revistele de la bord, se va păstra distanțarea fizică, iar compania anunță că aeronavele vor fi dezinfectante după fiecare cursă. Acestea sunt măsurile anunțate de compania Wizz Air înaintea reluării zborurilor. Niciun cuvânt însă legat de micșorarea numărului de călători dintr-un aparat de zbor, așa cum se preconiza până acum.

Wizz Air a anunțat astăzi că începând cu 1 mai introduce măsuri adiționale de igienă pentru a asigura sănătatea și binele clienților și echipajelor.

Noi protocoale anunțate se referă la check-in, la dotarea avioanelor cu șervețele și obligativitatea purtării măștilor pe toată perioada zborului. ”Ca parte a măsurilor de protecție a sănătății clienților și a echipajului, pasagerii ar trebui să facă check-in și să efectueze orice achiziții de servicii online, cum ar fi plata pentru bagaje suplimentare, pentru a reduce interacțiunea neesențială la aeroport. Utilizarea punctelor autonome de predare a bagajelor – acolo unde sunt disponibile – și verificarea rapidă de securitate pe aeroporturi sunt recomandate cu tărie de către compania aeriană pentru a crește și mai mult distanțarea fizică în etapa premergătoare îmbarcării. În încercarea de a limita răspândirea posibilelor infecții, pasagerii sunt rugați să adopte noile reguli de distanțare fizică atât în ​​timpul îmbarcării, cât și al debarcării”, se arată într-un comunicat remis de Wizz Air.

https://youtu.be/2mVFOEaDrxI

Compania anunță că deși filtrele HEPA ale tuturor aeronavelor Wizz Air filtrează 99,7% dintre virusurile și bacteriile din aerul din cabină, ”echipajul, precum și pasagerii vor avea  obligația să poarte măști pe tot parcursul zborului”. În plus, echipajul de cabină va distribui șervețele de igienizare fiecărui pasager, revistele de la bord vor fi eliminate, iar plata din timpul cumpărăturilor la bord se ”încurajează” să se facă doar cu carduri wireless. ”Pe zborurile unde gradul de încărcare permite, echipajul va supraveghea distanțarea locurilor între pasageri”, se mai anunță în comunicat.

Wizz Air anunță că va continua programul său de curățenie zilnic strict pentru toată flota în exploatare, toate aeronavele fiind dezinfectate peste noapte, în conformitate cu instrucțiunile oficiale. „Sănătatea și binele pasagerilor și a echipajului au fost întotdeauna de o importanță maximă pentru Wizz Air. Pe măsură ce primim din ce în ce mai mulți pasageri pe zborurile noastre și extindem operațiunile noastre, măsurile de protecție pe care le implementăm vor asigura cele mai bune condiții sanitare posibile. Încurajăm clienții să vizioneze noul nostru videoclip pentru mai multe detalii despre noile măsuri de securitate și sănătate. Credem că noul protocol de sănătate al Wizz Air îi va ajuta pe pasageri să se simtă mai liniștiți atunci când călătoresc cu noi, în timp ce noi continuăm să răspundem nevoilor clienților noștri, acum cu măsuri de igienă îmbunătățite”, susține József Váradi, CEO al Wizz Air.

Zborurile Wizz Air de pe Aeroportul Sibiu se vor relua de la 1 iunie., acestea fiind pe rutele: Bruxelles, Dortmund, Frankfurt Hahn, Karlsruhe/Baden-Baden, Memmingen/Munich West, Nuremberg, Tel-Aviv, Madrid și Londra.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

[email protected]

Acum 4 ani

Spre Ro din Germania cind incep zborurile de la Dortmund la Cj s-au Ms
Raspunde

Moldovan Mihaela Nicoleta

Acum 3 ani

Buna ziua. Ce conditii trebuie sa indeplinesc pentru a calatori din Germania in Romania? Mentionez ca am zborul in data de 24.04.2021. Va multumesc anticipat. O zi buna!
Raspunde

Muresan

Acum 3 ani

Sant vaccinat cu a 3 doza pfizer și am certificatul covid,îmi mai trebuie Testul PCR. cu 72h,cu zborul wizz air cluj napoca spre Barcelona,din data de 18 decembrie 2021. Cu mulțumiri...!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus