Directorului Astra Film Festival, Dumitru Budrala, a declarat într-o emisiune Turnul Sfatului TV că ediția din acest an s-ar putea totuși organiza, în luna octombrie, așa cum era programată. Șansele sunt însă destul de mici, totul depinzând de felul în care vor stabili utoritățile cum se vor organiza aceste evenimente până atunci. ”Ne-am gândit și la varianta on-line, mixtă, s-ar putea chiar să-l facem. Noi suntem în octombrie și ăsta e norocul nostru. Dar din câte am înțeles, nu se mai pot permite festivaluri mari, vedem”. Cred că în acest an nu va fi. Luăm în calcul și varianta asta”, a spus Budrala.
https://youtu.be/8SAORSzP3-0
Regizorul a menționat că staff-ul festivalului lucrează la această ediție conform programului stabilit.
Astra Film Festival a luat naștere în 1993, ca o primă încercare de promovare a filmului documentar în Romania, la inițiativa lui Dumitru Budrala, doctor în antropologie vizuală, totodată fondator al Fundației Astra Film în 1991. Prima ediție a festivalului a fost un eveniment cu proiecții de filme exclusiv românești.
Începând cu anul 1994, festivalul a devenit internațional și s-a instaurat ca un eveniment bienal.
În anul 2002, festivalul primește în cadrul Galei Societății Civile premiul de excelență pentru cel mai bun proiect cultural din România, iar în 2007 în cadrul aceleiași gale primește Marele Premiu la secțiunea "Artă și Cultură" pentru cel mai bun proiect cultural din România.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Astra film festival , Sibiu Jazz Festival , Dumitru Budrala , Turnul Sfatului , Marele Premiu , Galei Societăţii Civile , Fundației Astra Film , Directorului Astra Film Festiv , Pentru Sibiu
Vizualizari: 1350
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Cardiolog
Acum 6 ore
Nadia
Acum 6 ore
Dr Who Han :)
Acum 6 ore
Emil