Vineri,
04.12.2020
Cer Senin
Acum
10°C

Vela, despre amenzi: Că abuzuri se fac este un lucru evident. Cine se simte nedreptăţit poate să sesizeze ministerul sau să conteste amenda în instanţă

04 Mai 2020 13:02

Vela, despre amenzi: Că abuzuri se fac este un lucru evident. Cine se simte nedreptăţit poate să sesizeze ministerul sau să conteste amenda în instanţă

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, luni, că este "un lucru evident" că se fac abuzuri de către poliţişti în cazul verificărilor cetăţenilor cu privire la libera circulaţie şi i-a sfătuit pe cei care se simt nedreptăţiţi să se adreseze organelor de control sau să conteste în instanţă amenzile.

"Nu tolerez abuzurile, iar pe videoconferinţa organizată de către secretarul de stat care se ocupă de ordinea publică, cu toate armele din subordine şi toţi inspectorii judeţeni, li s-a atras atenţia tuturor că amenzile trebuie să fie într-o formă evaluată direct proporţional cu fapta pe care au constatat-o, să fie folosite ca variante de sancţiune şi avertismentele, nu direct amenzile. Aşadar am luat măsuri ca să nu se facă abuzuri", a spus Vela, într-un interviu acordat RFI, citat de Agerpres.

El a explicat că fiecare cetăţean care se simte nedreptăţit poate să sesizeze ministerul sau poate să conteste amenda în instanţă şi un judecător va evalua dacă s-a greşit sau nu când s-a întocmit procesul verbal.

"Că ele se fac este un lucru evident, pentru că sunt foarte mulţi oameni, sunt foarte mulţi tineri care au făcut doar şase luni şcoala de poliţie şi acum sunt în teren, că am avut nevoie de cadre, să acoperim toate misiunile. Cei care au făcut abuzuri sau au greşit vor fi evaluaţi şi profesional şi disciplinar", a arătat Vela.

Ministrul a dat exemple de astfel de cazuri şi a arătat că în toate acestea s-au demarat cercetări în cadrul structurilor din cadrul cărora făceau parte forţele de ordine implicate.

"Am fost sesizaţi că s-au făcut abuzuri. Se fac cercetări de către Inspectoratele Judeţene, fie că au fost amendaţi de poliţie sau de Jandarmerie, Poliţie de Frontieră, unde au fost abuzuri, la Poliţiile Locale. Am sesizat primăriile de care aparţin poliţiile respective. Să dau un exemplu: Timişoara - Poliţia Locală a amendat un fotoreporter de la AGERPRES sau la Oţelul Roşu, o vânzătoare care era la serviciu, dar a fost imputat în procesul verbal faptul că nu avea adeverinţă de la serviciu. În tot cazul, la fiecare abuz sesizat am luat atitudine", a afirmat ministrul de Interne.

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus