Șoferul unui vehicul motorizat a fost amendat cu 810 de lei, după ce a fost filmat de un trecător în timp ce circula pe pista pentru biciclete de pe malul Cibinului.
Transmise redacției Turnul Sfatului, imaginile au fost redirecționate Primăriei Sibiu, solicitându-se un punct de vedere pe această temă. În clipul video de mai jos se poate observa că șoferul respectiv folosește inclusiv sensul giratoriu suspendat din zona străzii Viitorului, în mod evident acesta nefiind prevăzut pentru astfel de vechicule.
Poliția Locală spune că l-a găsit pe șofer după ce a vizionat camerele de filmat din Sibiu. Conform legislației, pista pentru biciclete este destinată exclusiv biciletelor și trotinetelor.
”Poliția Locală nu poate aplica sancțiuni în baza imaginilor primite de la terți. În schimb, ca urmare a sesizării transmise, au fost verificate camerele video din oraș iar șoferul a fost identificat și sancționat cu amendă de 810 lei și 4 puncte amendă.
Conform HG nr. 1391/2006 actualizată, art 160, alineatul 2, această faptă este o contravenție, legislația citată interzicând circulația pe pista pentru biciclete a altor vehicule decât bicicletele și trotinetele electrice”, a informat Primăria Sibiu, la solicitarea Turnul Sfatului.
Mai mult decât atât, în cele opt luni ale anului 2025 Poliția Locală a aplicat 48 de sancțiuni pentru diverse contravenții pe pista de biciclete, valoarea totală a amenzilor depășind 14.000 de lei.
”De la începutul anului și până în prezent, Poliția Locală a aplicat 48 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor legale privind circulația pe pista de biciclete, acestea având o valoare totală de 14.385 lei. Până la cazul de față, anul acesta nu au fost constatate astfel de contravenții pe pista de pe malul Cibinului”, au mai informat oficialii Primăriei Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1840
Ultimele comentarii
Acum 14 minute
Sibian
Acum 54 minute
Emil
Acum 1 oră
Dabija
Acum 1 oră
Adina
Acum 1 oră
Adina