Zece pacienți au fost confirmați pozitiv în urma testărilor pentru COVID-19 în cadrul Spitalului Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent, transmit autoritățile. Aceștia au fost transferați la Spitalul Clinic Județean Sibiu. În acest context, conducerea instituției informează, printr-o postare pe pagina de facebook, că 72 de angajați au fost testați, iar rezultatele testelor au fost negative. Toate aceste teste au fost făcute la centrul de testare „Regina Maria”, în urma unei sponsorizări primite de instituția spitalicească.
La Spitalul Militar din Sibiu au fost diagnosticați cu COVID-19 un număr de zece pacienți, de la începutul pandemiei și până în prezent. În acest context, reprezentanții instituției anunță că 72 de angajați au fost testați la centrul de testare „Regina Maria”, iar toate testele au avut rezultat negativ. „S-a întocmit o listă cu personalul care a lucrat zilnic în spital de la debutul pandemiei până în prezent, fiind 72 la număr, toți primind rezultate negative”, spune Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Prefecturii Sibiu. Toate aceste teste au fost făcute la „Regina Maria”, rețeaua privată de sănătate - divizia laboratoare, spitalul primind o sponsorizare la acel centru.
„Aceștia au fost testați în cadrul centrului de testare Regina Maria, întrucât spitalul a beneficiat de o sponsorizare la acel centru”, mai spune Andreea Ștefan.
În postarea pe care Spitalul Militar a făcut-o pe pagina de socializare se specifică numărul de persoane testate și rezultatele acestor teste. „În urma protocolului încheiat la nivel județean s-a decis ca Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” Sibiu să preia cazurile chirurgicale non-Covid. În urma testărilor efectuate conform metodologiei în vigoare, am identificat pacienți internați în spital, confirmați cu virusul Covid-19. Pentru siguranța personalului din cadrul spitalului nostru am efectuat un număr de 72 de testări ale angajaților, toate rezultatele fiind negative. Acest lucru a fost posibil cu sprijinul „Regina Maria”, rețeaua privată de sănătate - divizia laboratoare. Le mulțumim pe această cale și le dorim mult succes și putere de muncă în continuare!”, au scris cei de la spital pe pagina de facebook a instituției.
Spitalul Militar angajează
Pe de altă parte, în această perioadă, Spitalul Militar face angajări de personal civil contractual, pe perioadă determinată. Astfel, au fost scoase 44 de posturi, iar data de depunere a dosarelor a fost până astăzi, 4 mai. Cei angajați vor avea contract până în data de 20 septembrie a acestui an.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: La Spitalul Militar , Spitalul Militar , angajati , Regina Maria , Andreea Ștefan , Spitalul Clinic Judeţean Sibiu , Prefecturii Sibiu , Spitalului Militar , Alexandru Augustin , zece pacienti
Vizualizari: 6799
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Eu
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Barosanu
Acum 3 ore
PETRICA
Acum 3 ore
Sibiu.adrian