Aproape 500 de învățători din județul Sibiu au participat ieri, 5 mai, la un seminar online organizat de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, în vederea identificării și rezolvării problemelor pe care cadrele didactice le întâmpină în provocarea de a preda și a nota elevii în sistem online. Activitatea metodică derulată a avut ca scop identificarea celor mai bune căi prin care se pot derula activități de învățare de calitate în această perioadă de pandemie, în care școlile sunt închise. Alături de învățători, la seminar a participat atât doamna Monica Anisie, Ministrul Educației, cât și prof. Alexandru Dumbravă, Inspector Școlar general și cei doi Inspectori Generali Adjuncți, prof. Gheorghe Bîrză și prof Rodica Țălnariu. 480 de învățători din județul Sibiu au ales să participe la seminarul online organizat de prof. Diana Bucuța, inspector școlar pentru învățământul primar, pentru a învăța cum să gestioneze o perioadă pe care multe cadre didactice o consideră dificilă în procesul de învățare. Întâlnirea s-a desfășurat pe parcursul a trei ore. „Mutarea școlii în online ne-a luat pe toți prin surprindere și am învățat împreună cum să construim învățarea fără să avem copiii lângă noi. Doamna minustru a avut un cuvânt cald, de suport pentru colegii care depun eforturi foarte mari. Asemenea a fost și cuvântul inspectorului general și al generalilor adjuncți. Am avut alături comunitatea Aspire Teachers, un ONG puternic ce susține educația în România. Aspire a fost gazda evenimentului, activitatea derulându-se pe Zoom, pe platforma pusa la dispoziție de aceștia. Am asigurat și transfer de bune practici către colegi, de la colegi, pentru că învățătorii depun eforturi mari pentru ca lucrurile sa meargă bine. Dorim să asigurăm suport emoțional copiilor, pentru că le este dor de școală. Au menționat mulți învățători acest aspect. Școala online, oricât de structurată este, nu poate ține locul îmbrățișărilor pe care învățătorii le dăruiesc zi de zi copiilor. Am punctat ideea de echilibru în tot ceea ce se întâmplă în școala de acasă”, spune inspectorul Diana Bucuța.
Potrivit acesteia s-a discutat să nu se exagereze cu activități de tip video, durata recomandată a unei sesiuni de învățare la ciclul primar să fie de 15 – 20 de minute, dar să existe o conexiune zilnică între elev și cadrele didactice. „Învățarea nu se poate face în lipsa învățătorului. Elevul are nevoie de explicații, de încurajări, de feedback, de zâmbetul dascălului. S-a discutat punctual modul în care aplicăm cadrul legal dat de OMEC 4135/2020. Școala de acasă este o perioadă în care elevii își dezvoltă autonomia în învățare, își gestionează activitatea în baza unui orar transmis săptămânal de cadrele didactice. S-a discutat despre platformele utilizate, canale de comunicare, s-au făcut recomandări pentru resurse educaționale valoroase, ce pot conduce spre asigurarea calității actului educațional”, mai spune inspectorul.
Cele mai importante probleme ridicate de cadrele didactice au fost organizarea activităților online, utilizarea platformelor, elevii fără acces la tehnologie și încheierea situației școlare. „ Am primit foarte multe informații pe parcursul webinar-ului. A fost o prezentare amplă cu foarte multe informații și materiale noi care să ne ajute în desfășurarea actului educațional în această perioadă. Au fost prezenți inspectorii generali, au vorbit colegi de-ai noștri care au dat exemple de bune practici, au fost foarte multe întrebări și răspunsuri la problemele pe care le întâlnim în sistemul online. Ne-a interesat să aflăm cum să notăm copiii care nu se prezintă sau care nu au acces la tehnologie, cum putem încheia mediile acolo unde situațiile nu sunt foarte clare”, spune Carmen Cozma, învățătoare la Școala Gimnazială Nr. 8 din Sibiu, participantă la seminarul online.
Învățătoarea spune că s-a discutat ca elevii să aibă cel puțin două calificative la încheierea mediilor, iar dacă acestea nu sunt diferite și neconcludente, atunci să fie pus și un al treilea calificativ care să certifice situația, cadrele didactice să se axeze pe promovabilitate, situațiile speciale să se discute telefonic cu reprezentanții inspectoratului, în centrul activităților să fie copiii, să se primească acordul părinților pentru calificativele acordate și părintele să fie informat în permanență despre ceea ce se lucrează. „Ni s-a spus că orice problemă avem să o semnalăm telefonic la inspectorat și chiar la minister. Doamna ministru s-a arătat dispusă să răspundă tuturor nelămuririlor pe care le avem. Cu privire la elevii care nu au acces la internet ni s-a spus ca atunci când nu va mai fi în vigoare starea de urgență, să se găsească soluții viabile pentru ca și acești copii să încheie anul școlar cu bine. Dacă este nevoie, în zonele defavorizate, unde nu există tehnologie, cadrul didactic să meargă chiar acasă la elev, pentru a duce seturi de fișe, materiale pe care acesta să le lucreze, respectând regulile de prevenție și distanțare socială. De asemenea, ni s-a spus să nu cerem fișe, pentru că părintele nu este obligat să aibă imprimantă, să trecem la predarea online, dar să nu insistăm foarte mult pe statul la calculator. O sesiune să aibă în jur de 15-20 de minute, în schimb să ținem permanent legătura cu elevii, pentru că au nevoie de noi”, a mai spus Carmen Cozma.
Până în prezent, cele mai folosite platforme în județul Sibiu de către învățători, pentru gestionarea claselor, a resurselor și a progresului școlar, sunt Google Classroom, Adservio, Școala 365, Digitaliada, Kinderpedia, cadrele didactice învățând în această perioadă, împreună cu elevii, cum să le utilizeze.
Resurse educaționale oferite cadrelor didactice:
https://alefejer.wixsite.com/loveforteaching
http://www.pictezstele.ro/ https://emalascoala.ro/
http://clasamea.eu/harta-site-ului/
http://isjbrasov.ro/index.php/resurse-educationale-1
https://mailchi.mp/38837144a8d4/newsletter-aprilie?fbclid=IwAR0yiQepAaFkyvH0UccbMIvsE2CqwzggUxzbceWz19bSp-xwZC9TpHQu0Jg (30 de resurse alese de la Aspire Teachers)
https://www.profesoruldigital.ro (Proiectul Profesorul Digital)
https://scoalapenet.ro/google-classroom/?fbclid=IwAR1wOrIdvx5rL-DriwuGOxYL3mVl-EYOpIjco_s3FIWJkkYqREajv7mitjw (tutorial google classroom)
https://www.youtube.com/watch?v=jB-VL6YpK1U&feature=share&fbclid=IwAR1myg6MTMATRHr0E8X2S4BwMikCQI78nVkyInSolyy5juUR1kO5oPgks3M (tutorial googleclassroom și zoom)
https://www.scoalaintuitext.ro/?fbclid=IwAR18HgQTaSepssUHAoycWc1AluD0yWkL0oC3pxj8JRX4qIUka7l0FsWTAYU (resurse Intuitext, cls. I-IV)
https://scoalapenet.ro/ (platformă suport pentru profesori)
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Inspectori G , Inspectoratului Școlar Județea , Ministrul Educaţiei , Şcoala Gimnazială Nr , Monica Anisie , invatatori , Diana Bucuţă , Gheorghe Bîrză , Inspector Școlar , Alexandru Dumbravă , Google Classroom , Aspire Teachers , Rodica Tălnariu , Carmen Cozma
Vizualizari: 5355
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Erata
Acum 6 ore
Un român
Acum 7 ore
Adina
Acum 7 ore
Unul
Acum 7 ore
Emil