Instituția Prefectului Sibiu anunță sâmbătă că în județul Sibiu numărul cazurilor confirmate de coronavirus a ajuns la 445, dintre care 417 adulți și 28 copii.
De la debutul pandemiei și până în prezent au fost efectuate un număr de 3548 de teste în județ.
Până astăzi au fost declarate vindecate și externate 256 de persoane, iar 35 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv. La data curentă, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează un număr de 400 persoane izolate și 273 persoane în carantină.
”Prefectul județului Sibiu, Mircea Crețu, face un apel către toți locuitorii județului nostru să respecte regulile de distanțare socială, să poarte mască de protecție în spațiile publice închise, în mijloacele de transport în comun și să aibă în continuare un comportament responsabil, întrucât acțiunile individuale pot avea efecte asupra întregii comunități”, transmite conducerea Instituției Prefectului.Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a pus la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail [email protected]), la care sibienii au efectuat în ultimele 24 de ore 125 de apeluri pentru a solicita diferite informații, în contextul COVID-19. Menționă că, activitatea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției se desfășoară operativ non-stop la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice locale, în vederea gestionării tuturor situațiilor apărute în contextul prevenirii răspândirii virusului SARS CoV-2.
În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 40 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 105 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.
În cursul zilei de ieri, 15 mai a.c., 9 de polițiști sibieni, 66 de jandarmi și 53 de polițiști locali au acționat în sistem integrat, în scopul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
”În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli. De asemenea, în situația în care vor fi constatate abateri de la lege, acestea vor fi sancționate conform legislației penale și contravenționale în vigoare, în funcție de fiecare faptă în parte”, mai transmite prefectura.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu , Dumitru Croitoru , Serviciul Județean , Ambulanță Sibiu , Instituția Prefectului Sibiu , Instituţiei Prefectului , coronavirus , Centrul Judeţean , Centrului Județean , Mircea Crețu , stiri sibiu
Vizualizari: 5986
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Eu
Acum 2 ore
Sibian
Acum 2 ore
Barosanu
Acum 3 ore
PETRICA
Acum 3 ore
Sibiu.adrian