Intențiile administrației locale de a extinde spațiul pietonal din zona centrului istoric al Sibiului au fost grăbite de faptul că, după ridicarea parțială a restricțiilor impuse de epidemia SARS-CoV-2, terasele vor trebui să ocupe spații mai largi.
”Și în planul de mobilitate urbană am avut prevăzut extinderea zonelor pietonale, dar acum ne grăbește puțin situația economică. Terasele fac parte din imaginea Sibiului, dau acel farmec aparte. Asta pe de o parte, iar pe de altă parte acestea fac parte din sectorul care a fost lovit puternic de această criză. Noi trebuie să luăm niște măsuri astfel încât în momentul în care își pornesc afacerile cei din domeniu, acestea să și funcționeze. Deci, soluția este extinderea spațiilor pietonale. Una din soluții, nu este singura”, spune primarul Sibiului, Astrid Fodor. Alături de reprezentanții Administrării Domeniului Public, ai Urbanismului și ai Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Sibiu, Astrid Fodor a analizat în cursul zilei de marți soluțiile de mobilare urbană și de amenajare a accesului în situații de urgență și pentru salubrizare în zonele unde este propusă extinderea pietonală.
Deocamdată, prin proiectul de hotărâre care va fi supus votului consilierilor locali la finele acestei luni, Piața Mică va deveni spațiu pietonal doar pe jumătate (partea din stânga străzii Ocnei pe sensul de urcare către Turnul Sfatului). ”Începem să eliberăm Piața Mică, mai întâi partea aceasta și mai apoi, treptat, și restul. Deocamdată mai rămân parcări, dar următoarea etapă va fi eliberarea de mașini a întregii piețe”, a mai adăugat Astrid Fodor.
Piața Aurarilor: spațiu pentru o posibilă terasă
”Eu nu văd de ce nu am acorda”, răspunde Astrid Fodor la întrebarea dacă ar elibera un acord de funcționare pentru o viitoare terasă în Piața Aurarilor. Inclusiv în această zonă va fi, din nou, restricționat accesul mașinilor. ”Piața Aurarilor era spațiu pietonal, doar că nu a fost tratat astfel. Dar, întâi discutăm de mobilarea pieței, despre cum rezolvăm cu accesele pentru mașina de pompieri, de salubritate, pentru cei care curăță domeniul public”.Planurile Primăriei Sibiu includ și amplasarea mai multor camere video în Piața Aurarilor, ”să dăm și o siguranță acestei zone, altfel totul se va distruge în foarte scurt timp”. ”Am mai avut experiențe: tot ceea ce s-a amplasat a fost distrus tocmai pentru a permite accesul. Noi ne dorim o zonă frumoasă”.
Referitor la mașinile celor care locuiesc în Piața Aurarilor, aceștia sunt invitați să folosească zonele aferente de pe str. 9 Mai. ”Avem parcări pe 9 Mai, pot să își cumpere un abonament de riveran care are un preț simbolic și își pot parca acolo mașinile”, adaugă Astrid Fodor.
Adrese către Ministerul Finanțelor: să poată fi redusă taxa de ocupare a domeniului public
Faptul că taxa de ocupare a domeniului public (de 2 lei/zi/mp) nu poate fi redusă în cursul acestui an ține de Codul Fiscal. Potrivit prevederilor acestuia, nivelul taxelor și impozitelor se stabilește în fiecare an pentru anul viitor. Primarul Sibiului spune că a solicitat Ministerului Finanțelor o derogare de la aceste reguli, pentru a putea reduce taxa de ocupare a domeniului public plătită de proprietarii de terase, dar răspunsul a fost negativ. ”Eu chiar sunt nemulțumită: mă așteptam ca solicitarea noastră, adresată Ministerului Finanțelor, să fie aprobată, să putem reduce taxa de ocupare a domeniului public pentru terase. Nu s-a ținut cont de solicitare și s-a acceptat doar reducerea taxei pe perioada stării de urgență. Iar pe perioada stării de urgență, terasele oricum nu funcționau. Avantajul îl creezi dacă după starea de urgență reduci taxa de ocupare a domeniului public. Deci, suntem în situația ca această propunere pe care noi dorim să o aplicăm nu o putem pune în practică. Noi vom mai face intervenții și sperăm că se va aproba. Sibiul își poate permite această măsură de a reduce taxele”, a mai declarat Astrid Fodor.Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Sibiu , Codul Fiscal , Astrid Fodor , Ministerul Finanțelor , Piața Mică , Ministerului Finanțelor , Turnul Sfatului , Primăriei Sibiu , Primarul Sibiului , Piaţa Aurarilor , Centru Istoric , zonă pietonală , Direcției Tehnice , Ciprian Rațiu , Administrării Domeniului Publi , Planurile Primăriei Sibiu
Vizualizari: 6335
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Kokos
Acum 1 oră
Unsibian
Acum 1 oră
Florin alexandru
Acum 1 oră
Tata
Acum 1 oră
Nobody