Vasile Spinean și-a încheiat săptămâna trecută mandatul la conducerea Casei Județene a Asigurări de Sănătate, cu un an mai devreme decât era prevăzut, după ce a primit pe neașteptate o informare de la București că a fost eliberat din funcție. Turnul Sfatului a stat de vorbă cu Vasile Spinean despre activitatea la conducerea CJAS Sibiu, despre motivele politice care s-ar afla în spatele demiterii, dar și despre un viitor ce ar putea fi legat de politică.
Cum ați primit vestea că sunt eliberat din funcție? Au fost semne, nemulțumiri legate de activitatea dvs.?
Privitor la nemulțumiri, cred că ar trebui să luăm în analiză rezultate. Evaluarea activității președintelui director general al Casei de Asigurări Județene este atât de ritmică și atât de exigentă încât excede oricărui dubiu privitor la posibilitatea de a face o poză extrem de reală la momentul evaluării. Activitatea președintelui director general este evaluată trimestrial și impactează în mod direct salariul, adică nota primită la evaluare mărește sau micșorează salariul. În cei trei ani cât am fost președintele CJAS Sibiu nu am avut niciodată o evaluare mai jos de 4,85 din 5, însemnând că la cei mai bine de 120 de indicatori care se evaluează, 99% dintre ei au fost cu 5 și unul la sută a fost 4 sau ceva de genul. Deci, privitor la nemulțumirea pe activitate, nu știu dacă ar putea cineva argumenta în vreun fel...
Atunci, poate aveți o altă afinitate, coloratură politică să-i spunem, și era un moment potrivit pentru guvernare să mai schimbe niște oameni în teritoriu.
Nu știu ce vreți să spuneți prin ”era un moment potrivit”.
Suntem în plină pandemie, stare de alertă, sistemul medical este pus la încercare...
Da, pandemia este un moment bun să schimbăm niște directori ca să-i protejăm să cumva să se infecteze (râde. n. r.). Da, a fost o decizie pe care am primit-o ca atare pentru că este un ordin semnat de autoritatea mea tutelară, cu care eu am semnat contractul de management. Așa au gândit că este bine. Cert este că în aceeași zi au încetat mandatele tuturor președinților directori generali, doar că mai mult de zece dintre colegii mei care erau directori în data de 19 sunt și astăzi în funcții, pe data de 22.
Asta ce înseamnă?
Asta înseamnă că sunt mulți veniți, puțini aleși.
Din perspectiva unui cetățean al Sibiului, care poate o dată pe an apelează serviciile instituției publice pe care ați condus-o, se vede o îmbunătățire? Ce lăsați în urmă?
Cu siguranță, în cei trei ani, am urmărit câteva obiective concrete pe care le-am și enunțat la prima conferință de presă pe care am făcut-o. Unul dintre aceste obiective a fost acela de transparentizare a instituției, motiv pentru care, în toată această perioadă, au fost puse pe site, oferite publicității, au fost date prin toate mijloacele mass-media, toate activitățile la nivelul Casei. Mă refer aici la activități în zona contractării de servicii medicale, activități în zona decontării de servicii medicale, vizite efective în teren... aici v-aș da exemplu cabinete de genul celor din Iacobeni, sau cabinetul medical de la Râul Sadului, ori Alțâna, în care am călcat personal să văd efectiv cum se întâmplă activitatea și cât de mulțumiți sunt asigurații. Am fost și prin farmacii atunci când au fost probleme de funcționare a sistemului de informativ. Trebuie să fii aproape de oameni, să le înțelegi problema și să încerci împreună cu ei să găsești soluții. Pe toate acestea am reușit să le facem și sunt tare măndru de ele, la fel cum sunt mândru că am contribuit la sudarea colectivului Casei, o mare familie în care fiecare știe ce are de făcut.
Ca-n orice mare familie există și nemulțumiri, nerealizări. Ce nu ați reușit să faceți la conducerea CJAS?
Activitatea Casei de Asigurări este o activitate cu caracter repetabil, adică nu prea se întâmplă lucruri spectaculoase. Sigur, atunci când îți faci o analiză pe buget îți dai seama dacă ai făcut lucrurile bine sau rău. Atunci când îți faci o analiză pe funcționarea centrelor de permanență, spre exemplu, îți dai seama dacă ele sunt eficiente sau nu. Când analizăm activitatea spitalelor ne dăm seama dacă ele fac ceea ce noi ne așteptăm să facă sau nu. Întotdeauna am încercat, și zic eu că am reușit, să intervenim operativ, să nu lăsăm răul să crească. N-aș putea spune că aș fi avut niște realizări deosebite că s-ar fi reflectat în indicatorii de evaluare a președintelui și automat aș fi zburat de acolo că sunt incompetent sau neprofesionist. Adică pe argumente care chiar țin de activitate, ceea ce tot clamăm în spațiu public, profesionalism, competență, transparență, multe dintre ele rămân la nivelul de deziderate.
Pe de altă parte am auzit spunând-se că ați cumulat și pensia și salariul în această funcție.
Este adevărat. Eu sunt militar de formație. Eu am părăsit sistemul militar foarte devreme, în contextul în care România adera la NATO, avea loc un proces amplu de transformare și în cadrul acestui proces statul român a gândit că sunt oameni care pot să facă lucruri și în altă parte. Și atunci a oferit oportunitatea, foarte devreme dacă ar fi să discutăm ca și vârstă, iar la 41 de ani eu am părăsit sistemul militar. Evident că pensia militară este potrivit faptului că am plecat foarte devreme de acolo. Dar pentru mine este o onoare că am făcut parte din Armata Română. Nu vă ascund că dacă ne uităm la țările pe care le numim civilizate și la care ne raportăm în ce privește democrația și valorile sociale, cum sunt Statele Unite, ca să dau un exemplu, vedem că militarii sunt foarte ”exploatați” în segmentul civil al societății, atunci când ei își pun serviciile la dispoziția societății. Nu văd sub nicio formă posibilitatea unui blam sau a unei afirmații de genul ”acela face nu știu ce”. Profesioniștii sunt profesioniști oriunde, nu contează ce culoare are haina pe care o poartă.
În ideea aceasta, ce faceți de acum înainte? Vă gândiți să intrați în politică, doar se apropie vreo două rânduri de alegeri?
Eu am un crez. Politica trebuie înțeleasă ca un mijloc, nu ca un scop. Politica trebuie să fie mijlocul care ne dă oportunitatea de a îndeplini obiectivele.
Atunci vă întreb ce obiective aveți în perioada următoare, ca să-mi dau seama dacă intrați în politică.
Cu siguranță în perioada imediat următoare îmi propun să-mi petrec mai mult timp alături de familie. Nu că aș fi fost până acum foarte departe, dar prioritățile mele au fost altele. Cât privește ce se întâmplă peste câteva luni, pot să vă spun că nu am încă vârsta la care să-mi iau bastonul și să plimb prin Piața Mare printre porumbei.
Dacă vine un partid și vă spune că ar vrea să fiți pe liste la următoarele alegeri?
În măsura în care ceea ce își dorește acel partid politic să facă este reziliant cu ceea ce gândesc eu că ar trebui să se întâmple, orice discuție poate fi purtată. Eu nu-mi fac niciun fel de griji că la nivel local nu există lideri în absolut toate partidele care să-și asume candidaturi, să le și merite și să le valorifice. Dar eu nu sunt șlefuit ca om de partid, mai degrabă ca om de echipă. Cred că atunci când fac parte dintr-o echipă merit să fiu acolo și acea echipă merită ca eu să fac parte din ea. Trebuie să fie un merit reciproc și o anumită compatibilitate, nu o întâmplare.
Citește și:
http://www.turnulsfatului.ro/2017/12/16/interviu-cu-vasile-spinean-directorul-cas-sibiu-vin-pacienti-din-cele-mai-neasteptate-zone-ale-tarii-pentru-tratament-la-sibiu/
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Casei Judeţene , Râul Sadului , interviu , sanatate , Piata Mare , Statele Unite , Turnul Sfatului , Armată Română , știri , Vasile Spinean , spinean , Activitatea Casei , Asigurări Județene
Vizualizari: 6351
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Unul
Acum 13 ore
Tulnicul de mucava
Acum 13 ore
Unul
Acum 13 ore
Canaris
Acum 13 ore
Olingpia Gafosdea