Sâmbătă,
03.01.2026
Ninsoare
Acum
0°C

Coronavirus: trei cazuri noi la Sibiu, 196 în toată țara

Coronavirus: trei cazuri noi la Sibiu, 196 în toată țara

20.945 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 au fost înregistrate de la debutul pandemiei și până în prezent, în țara noastră. În județul Sibiu au fost confirmate 521 cazuri.

Dintre persoanele confirmate pozitiv la nivel național, 15.103 au fost declarate vindecate și externate. La Anestezie și Terapie Intensivă, în acest moment, sunt internați 150 de pacienți, conform informațiilor transmise de Grupul de Comunicare Strategică.

Totodată, până acum, 1.360 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov, Harghita, Tulcea și Buzău, au decedat.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 520.564 de teste.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate

1.

Alba

405

2.

Arad

698

3.

Argeș

303

4.

Bacău

549

5.

Bihor

647

6.

Bistrița-Năsăud

378

7.

Botoșani

851

8.

Brașov

923

9.

Brăila

47

10.

Buzău

233

11.

Caraș-Severin

112

12.

Călărași

105

13.

Cluj

584

14.

Constanța

302

15.

Covasna

224

16.

Dâmbovița

329

17.

Dolj

246

18.

Galați

645

19.

Giurgiu

237

20.

Gorj

158

21.

Harghita

183

22.

Hunedoara

638

23.

Ialomița

394

24.

Iași

678

25.

Ilfov

584

26.

Maramureș

111

27.

Mehedinți

136

28.

Mureș

691

29.

Neamț

916

30.

Olt

119

31.

Prahova

124

32.

Satu Mare

63

33.

Sălaj

102

34.

Sibiu

521

35.

Suceava

3.668

36.

Teleorman

147

37.

Timiș

509

38.

Tulcea

158

39.

Vaslui

165

40.

Vâlcea

38

41.

Vrancea

701

42.

Mun. București

2.289

43.

-

34

                                       TOTAL

20.945

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.212 persoane. Alte 99.349 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 465 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.397 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Sancțiuni

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 141 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 154.650 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 5 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 9 iunie a.c., 102 persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Românii din afara granițelor

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.304  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 617 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 114 cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 28 au fost dec larați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 972

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus