Duminică,
12.10.2025
Innorat
Acum
14°C

A început Evaluarea Națională cu măști și triaj: „Sperăm să ne pice genul liric sau basmul”

Zi cu emoții pentru absolvenții de clasa a VIII-a și pentru părinții acestora. Peste 3.500 de elevi din județul Sibiu susțin astăzi, 15 iunie, prima probă scrisă a examenului de Evaluare Națională, cea la Limba și literatura română. Unitățile școlare au fost pregătite special pentru acest examen, iar elevilor li se ia temperatura la intrarea în centrul de examen. Aceștia vor sta cu mască pe parcursul celor două ore de examen. 

Astăzi, 15 iunie, absolvenții claselor a VIII-a susțin prima probă scrisă a examenului de Evaluare Națională, cea la limba și literatura română.  Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, în județul Sibiu sunt 3.537 de elevi care sunt repartizați în 93 de centre de examen. Proba a început la ora 9.00. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.

Elevii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor sau schemelor și instrumente de desen la proba de Matematică.

Cel mai mari centre de examen sunt Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu (170 elevi), Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu (154 elevi) și Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu (120 elevi), iar cele mai mici sunt Școala Gimnazială Poplaca și Școala Gimnazială Chirpăr (10 elevi).

În unitățile școlare s-au luat toate măsurile de prevenire a infectării cu noul coronavirus astfel încât elevii și profesorii care îi supraveghează să fie în siguranță. La Școala Gimnazială nr. 2 din Sibiu elevii au intrat la examen între ora 8.00 și 8.30 fiind împărțiți în trei grupe, una dintre grupe fiind formate din doi elevi cu cerințe speciale care vor da examenul într-o sală de clasă separată.

„Avem 19 copii de clasa a VIII-a de toți, într-o clasă sunt nouă, elevi, într-o clasă sunt opt și într-o clasă doi elevi ci cerințe speciale. Avem mari emoții, ca de fiecare dată. Elevii și profesorii vor purta mască pe toată perioada examenului. La intrare li se ia temperatura, iar dacă aceasta va depăși 37,4 grade, atunci este o problemă. Dacă temperatura va depăși 37,4 atunci procedura se va repeta în decurs de câteva minute și dacă se confirmă, elevul nu va primit în examen, dar sperăm să nu fie astfel de situații. Copiii au fost două săptămâni la pregătire și a fost totul în regulă”, spune Simona Greavu, directorul școlii.

Atât elevii, cât și părinții au fost încă de la ora 8.00 în fața unităților școlare cu mari emoții.

Roxana Voicu aștepta cu emoții și cu masca pe față să intre în școală. Spune că se simte cât de cât pregătită și că își dorește să intre la Colegiul Național „Octavian Goga”. Materia ei preferată este româna, dar îi place și matematica chiar dacă recunoaște că nu se descurcă la fel de bine. Lângă Roxana a venit Sorin Natea, la fel de emoționat. Speră să reziste cu masca pe față timp de două ore. Încă nu s-a gândit la ce liceu vrea să ajungă, dar este sigur că va fi la un profil de filologie, pentru că îi place româna.

Pe fața tuturor se cunosc emoțiile și-și doresc ca la examen „să pice liricul sau basmul”. Nu și-ar dori să aibă printre subiecte caracterizarea unui personaj, sau doina.

La Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, în fața porții stau părinții care și-au însoțit copiii. Două mămici stau mai deoparte. Una dintre ele și condus băiatul, iar cealaltă fata. Acum așteaptă cu emoții să iasă de la examen.

„Sper să se descurce, pentru că va fi foarte greu cu masca pe față. Fata mea  poartă ochelari și nu cred că va face față, pentru că i se aburesc. Probabil, singura soluție va fi să-și dea ochelarii jos dacă nu se dezaburesc. A încercat cu tot felul de măști și mai strânse și mai fixe, dar n-a reușit. Probabil și de la emoții respiră mai tare. Eu spun că acesta este marile impediment. În rest, să sperăm că va fi bine. A mers la pregătire și totul a fost bine. Sper să aibă inspirație și să nu se blocheze”, spune B.A., una dintre mămici.

Următoarea probă a elevilor va fi miercuri, 17 iunie, când elevii vor da examen la matematică, iar joi, 18 iunie va fi ultima probă la Limba și literatura maternă.

Primele rezultate vor fi comunicate marți, 22 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen). Contestațiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 - 12:00). Acestea pot fi depuse sau transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun sau transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții sau reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie. Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Situații speciale la Evaluarea Națională 2020

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise, după finalizarea ultimei probe prevăzute în Calendarul de desfășurare a Evaluării Naționale.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/materiale: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

Elevii aflați în izolare/confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține probele conform unei proceduri speciale, în perioada 22 iunie - 4 iulie. La această etapă vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină, au afecțiuni cronice care pot crește receptivitatea sau severitatea afecțiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizați/internați, în prima etapă a examenelor naționale, pentru diverse afecțiuni.

În zilele probelor de examen, la intrarea în centrul de examen/unitatea de învățământ, cadrele medicale vor efectua triajul epidemiologic al elevilor astfel:

-              Măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, temperatură ce nu trebuie să depășească 37.3 ̊C. În cazul în care temperatura înregistrată depășește maximul admis, se repetă măsurarea acesteia de trei ori succesiv, la interval de 2-5 minute;

-              Măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact se va realiza la umbră;

-              Observarea clinică a simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată).

Autoritățile amintesc faptul că fiecare centru de examen va dispune de echipamente și materiale de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini, etc). De asemenea:

-              se realizează curățenia și dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanței ușii, mânerelor de la geamuri, pervazul ferestrei, prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide;

-              intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, către sălile de examen și alte încăperi, vor fi semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat;

-              se asigură existența, în regim permanent, de săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dezinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar;

-              În sălile de clasă examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanță între candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 m unul față de celălalt.

Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția celor interesați o linie TELVERDE - 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil în perioada 15 – 18 iunie, între orele 8:00 - 16:00, iar vineri, 19 iunie, între orele 8:00 -14:00.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 1247

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus