”Calmatoarele” de trafic amplasate la începutul acestui an pe șoseaua Alba Iulia i-au dus la exasperare pe cei care locuiesc în zonă: fisurile din zidurile caselor s-au înmulțit, zgomotul generat de trafic s-a amplificat, iar trepidațiile care se propagă în camere i-au determinat pe unii să meargă să doarmă pe la rude.
”Să vă arăt aici: e plin de bucăți de tencuială căzute de pe case. Vedeți fisurile din interior? Au crăpat tavanele și pereții, poți să bagi o mină de pix deja în fisuri. Ce să vă mai spun, că de câteva zile de când sunt în vizită la mama mea, mă trezesc cu tensiune din cauza zgomotului și a trepidațiilor? Am fost medic înainte de pensionare, știu ce vorbesc: aici ți se toacă sănătatea”, spune Marius Popa, din imobilul aflat pe str. Alba Iulia, la nr. 31 A. Trece în camerele următoare pentru a arăta cum tavanele s-au pătat din cauza apei care se scurge printre țiglele a căror poziție s-a modificat din cauza trepidațiilor. De afară se aude o bufnitură, concomitent cu tremurul unor obiecte din casă. ”Ați auzit? Tocmai a trecut un autobuz!”, lămurește Marius Popa.
Alături de mama sa, proprietarii altor patru clădiri de pe șoseaua Alba Iulia s-au reunit în semnarea unei scrisori publice prin care arată că nu mai au, la propriu, liniște. Pentru ei, ”calmatoarele” (după cum le-au numit autoritățile) de trafic amplasate la începutul lunii februarie în zona intersecției cu str. Poet Vasile Cârlova au efect negativ atât asupra sănătății, cât și asupra imobilelor în care locuiesc. ”Nu mai este vorba de zgomotul traficului normal, intens, dar fluent cu care am fost obișnuiți, e cu totul altceva, o situație intolerabilă. Se zguduie paturile în case cu noi, trepidează ferestrele continuu, zgomotul de trafic s-a mărit insuportabil zi și noapte prin manevrele de frânare și demaraj ale vehiculelor”, se arată în scrisoarea vecinilor din zonă.
Tavan crăpat și bucăți căzute din tencuiala casei. Oamenii pun situația pe seama vibrațiilor generate de mașinile care trec peste ”calamatoare”
Oamenii s-au adresat, mai întâi, administrației locale. Prin Direcția Tehnică, Primăria le-a răspuns că amplasarea limitatoarelor de viteză rămâne în continuare justificată, din punctul lor de vedere, mai ales că aceste limitatoare nu au produs ambuteiaje. ”Bine-cunoscutul sistem «de la Ana la Caiafa» arată hotărâre în menținerea acestor nefericite limitatoare. Oare funcționarii publici, unii cu regim special, nu sunt de fapt în slujba cetățenilor pentru a rezolva problemele semnalate!?”, se întreabă locuitorii din zonă în apelul pe care doresc să îl facă public.
A plecat să se odihnească pe la rude
Trepidațiilor și zgomotelor generate de traficul blocat de ”calmatoare” li se adaugă – spun oamenii din zonă – și comportamentul deplasat al unor șoferi. ”Manifestă un comportament de frondă, demarând în trombă cu tobe de eșapament sport”.
Aceste probleme au determinat ca unii dintre sibienii din zonă să își caute recuperarea odihnei în alte părți. Este cazul Danielei Ștefan, care a plecat să doarmă la o mătușă. ”Este inadmisibil. Se mișcă țiglele, crapă pereții, tavanele, plouă în casă... ce să mai vorbim. În casă e ca la cutremur cu fiecare mașină care trece: mișcă tot. Mi-e frică să nu îmi cadă și centrala în casă de la atâtea trepidații”, se plânge Daniela Ștefan.
Proteste și instanță
”Am retrimis sesizari la Primărie, Poliție și Prefectură și vom continua petiționarea către toate instituțiile care au implicare în asigurarea protejării condițiilor noastre de viață, în prezervarea integrității proprietăților prin asigurarea unui trafic normal”, arată locuitorii zonei.
În cazul în care petițiile lor nu vor avea vreo urmare care să le ”readucă viața înapoi”, oamenii din zonă spune că vor organiza proteste și vor cere ca instanța să dispună înlăturarea ”calmatoarelor” de trafic. ”În anumite zone, dacă vrei să amplasezi astfel de limitatoare, trebuie să ceri acordul vecinilor. În București, astfel de obstacole nu se amplasează pe căile utilizate de RATB. Credeți că pe noi ne-a întrebat cineva ceva?”.
Nici pentru autobuze nu e mai bine
”Avem deja autobuze noi cu telescoapele rupte. Situație care are printre cauze și aceste limitatoare de viteză. Din ce știu eu, deja au fost schimbate telescoapele a vreo șase autobuze din noua generație”, spune pentru Turnul Sfatului un șofer al Tursib.
”Calmatoarele” de trafic în discuție au fost amplasate de Primăria Sibiu la cererea Biroului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu. ”Aceste calmatoare de trafic au fost montate de către administratorul drumului ca urmare a solicitărilor Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Sibiu. Zona a fost identificată ca fiind un punct negru din punct de vedere rutier, curbă în care s-au produs numeroase accidente rutiere (inclusiv accidente grave, soldate cu decesul unor persoane) pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, respectiv curbă deosebit de periculoasă, semnalizată ca atare. La baza solicitării polițiștilor stau și prevederile art. 123 alin. 1 lit. b.) din Hotărârea Guvernului nr.1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, potrivit cărora «Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h, în localităţi, în curbe deosebit de periculoase semnalizate ca atare sau în care vizibilitatea este mai mică de 50 metri”, au motivat, în luna februarie a acestui an, reprezentanții IPJ Sibiu necesitatea amplasării acestor limitatoare. La începutul anului, pe rețelele de socializare, mai mulți sibieni s-au arătat nemulțumiți de faptul că aceste ”calmatoare” au fost amplasate pe toată lățimea străzii atât înainte, cât și după intersecția cu str. Vasile Cârlova.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sibiu , trafic , Alba Iulia , calmatoare
Vizualizari: 5031
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Verzii?
Acum 3 ore
Un român
Acum 3 ore
Xman
Acum 3 ore
Q
Acum 3 ore
Till Eulenspiegel