Aproximativ 50% dintre persoanele infectate în cadrul unei companii de prelucrare a cărnii din localitatea Rheda-Wiedenbrück, Republica Federală Germania, sunt români, iar 17 dintre aceștia au fugit din carantină, anunță Ministerul Afacerilor Externe printr-un comunicat de presă.
Un număr de 1.300 de muncitori ai unei companii de prelucrare a cărnii din localitatea Rheda-Wiedenbrück, din Germania, au fost confirmați pozitiv în urma testării COVID-19, iar jumătate dintre ei sunt români, potrivit datelor transmise de MAE. Autoritățile precizează că reprezentanții Consulatului General al României la Bonn au întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale și compania angajatoare pentru a solicita luarea de măsuri pentru gestionarea situației create și a obține informații suplimentare privind cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor infectate.
„Până la acest moment, la nivelul Consulatului General al României la Bonn nu au fost primite solicitări de asistență consulară din partea cetățenilor români care își desfășoară activitatea în cadrul companiei respective. Potrivit informațiilor preliminare obținute de către oficiul consular, până la acest moment, conform testelor efectuate, 1.300 de lucrători au fost depistați pozitiv pentru infecția cu COVID-19, iar aproximativ 7.000 de persoane au fost plasate în carantină. Tuturor lucrătorilor care se află în carantină le sunt asigurate hrana și alte bunuri de strictă necesitate”, se arată în comunicat.
În acest context, consulul general al României la Bonn s-a deplasat, la data de 18 iunie, la sediul companiei în cauză pentru clarificări cu privire la situația lucrătorilor români. Reprezentanții companiei au precizat că aproximativ 50% din persoanele depistate ca fiind infectate sunt cetățeni români (datele urmând să fie confirmate de către Departamentul de Sănătate Publică, după finalizarea analizării tuturor testelor efectuate) iar conducerea companiei, împreună cu autoritățile locale, au decis suspendarea temporară a activității.
De asemenea, autoritățile districtului Gütersloch au luat măsuri pentru izolarea zonei afectate, iar dacă situația rezultată în urma testărilor o va impune, se vor lua măsuri de instituire a carantinei pentru întregul teritoriu al districtului. MAE menționează că, pe fondul evoluției situației, în cursul zilei de astăzi va avea loc o reuniune la nivelul autorităților de land la care vor participa și reprezentanți ai Consulatului General al României la Bonn.
Totodată, în cursul zilei de ieri, 20 iunie, oficiul consular a fost notificat că 17 cetățeni români au părăsit locația de carantină, autoritățile locale făcând demersuri pentru identificarea acestora.
Vizualizari: 1013
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Marcian Radu
Acum 2 ore
Un om Doar
Acum 2 ore
Gigi One
Acum 3 ore
Alexandeu Achelaritei
Acum 3 ore
Paraschiva T