Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Primăria a amenajat un club de robotică pentru toți elevii sibieni

Primăria a amenajat un club de robotică pentru toți elevii sibieni

În locul fostului aprozar care funcționa în clădirea Colegiului național ”Gheorghe Lazăr” a fost amenajat un spațiu în care echipele de robotică din oraș să se poată întâlni.

Zilele trecute a fost finalizată amenajarea spațiului destinat elevilor pasionați de robotică, spațiu în care accesul se face din strada Gheorghe Magheru. ”Lucrările de amenajare ale spațiului au fost recepționate, urmează dotarea clubului. A fost lansată o procedură de achiziție a unor calculatoare performante, o imprimată 3D fiind deja cumpărată în acest scop”, arată Simona Pop, cea care conduce Serviciul Public de Administrare a Unităților de Învățământ Preuniversitar de Stat Sibiu.

Ideea amenajării unui astfel de loc a apărut în toamna anului trecut, în cadrul unei întâlniri dintre viceprimarul Tiberiu Drăgan și echipa de elevi pasionați de robotică din cadrul Colegiului național ”Octavian Goga”, proaspăt câștigători ai unui concurs din domeniu. ”Ne-au spus că nu au un loc în care să își desfășoare activitatea, Palatul Copiilor având dotări destul de vechi și precare. Știam de acest spațiu, fiind în consiliul de administrație al Colegiului «Gheorghe Lazăr», l-am văzut și i-am propus doamnei primar să amenajăm acest spațiu pentru copiii pasionați de robotică. Clubul va fi deschis tuturor echipelor de robotică din Sibiu. Chiar dacă spațiul este destul de mic, e suficient pentru câte o echipă de robotică. Clubul va putea fi folosit în baza unui program, astfel încât să aibă acces toți cei interesați”, arată viceprimarul Tiberiu Drăgan. El apreciază că noul club de robotică va fi dat în folosință în cursul acestei veri.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1963

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Gsga Bsbshs

Acum 3 ani

Nu ar trebui ca acest saptiu sa fie public deoarece apartine de CNGL sibiu
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus