Luni,
17.02.2025
Ninsori Usoare
Acum
-3°C

Sibiul, la pas. Ca-n 90

Sibiul, la pas. Ca-n 90

Am plecat de acasă pe jos, spre centru. Locuiesc în Ștrand și după maxim 20 de metri am scos telefonul și am început să fac poze.

Pot înțelege o cârpeală făcută în urma unei gropi apărută de nicăieri. Pot pricepe că e greu să prinzi perfect, la milimetru, față de asfalt, un capac de canal. Înțeleg că orașul abundă de spații verzi și că e greu pentru serviciul primăriei să tundă ”la zi” iarbă, gard viu și pomi. Sunt alături de cei care lucrează în construcții și mă gândesc că e dificil să pui indicatoare, avertizări și plase de protecție la toate șantierele edilitare. E trist să vezi pisici moarte pe asfalt, chiar și șobolani pe alocuri (strada Octavian Goga, duminică, la prânz). Dar oricât de greu ar fi, cineva ar trebui să ridice chiar și leșuri înainte de a fi devorate, încet, de viermi.

Mi-e greu totuși să pricep de ce nu se face mai nimic din toate cele mai de sus. Drumul din cartier, până în Piața Mare l-am făcut cu telefonul în mână și am făcut fotografii, pentru că și mie mi-ar fi fost apoi greu să-mi aduc aminte totul. Impresia mea este că Sibiul pare din nou un oraș prăfuit în colbii anilor 90. Atunci când bani nu erau decât pentru cârpeli, când nu exista un plan, iar principala grijă era doar mâine. Nimeni nu visa la planuri privind săptămâna viitoare, măcar.

Nu vorbesc doar de detalii. Despre felul în care se reface orice stradă sau trotuar din oraș. Nu e vorba de un singur capac de canal care nu e pus OK. În afară de cele de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, NICI UN CAPAC DE CANAL nu e pus conform unei proceduri din orice stat vest european. Peste ORICE capac treci în Sibiu cu mașina, îl vei simți. Ca să nu mai vorbesc despre felul absolut oribil în care arată aproape toate trotuarele. Nici nu mai detaliez starea pistelor de biciclete. Și n-am vorbit nimic despre mizerie, deși peste oraș tronează un contract de milioane de lei.

În plus, avem exemplul din centrul orașului. Acolo unde dacă miști o piatră din pavaj, în maxim 24 de ore va fi pusă la loc și fără sesizare. Tot acolo există dovada că se poate. Canalele sunt montate perfect. Nu sunt cârpeli la fiecare metru. Iar cartierele proaspăt finalizate mulțumesc pe deplin o comunitate optzecistă. Dar suntem în 2020.

Poate deranjează că am făcut comparația cu un oraș vest european. Dar eu mă gândesc că aceasta este zona spre care Sibiul trebuie să tindă. Dacă ne comparăm cu altele de la noi, s-ar putea să ne revină la loc orgoliul, însă s-ar putea să avem și surprize. Neplăcute.

Las pentru posteritate o firimitură din Sibiul meu. Cel de săptămâna trecută și cel mai probabil din anii 2020-2025.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 8970

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

7 comentarii

Din Sibiu

Acum 4 ani

Amintesc de linea ferata din Turnisor-Cea mai mare rusine. Poate se indura primaria dupa alti 30 de ani, sa o mai repare cate un pic. Sa mai puna ceva asfalt in gropile de la linii.
Raspunde

Kokos 1

Acum 4 ani

Depinde doar de noi sa avem un alt fel de Sibiu după 2020 , însă, așa cum spunea autorul , slabe speranțe!
Raspunde

Apolitic Wagner

Acum 4 ani

Orice ai aesiza in Sibiu , d-na Fodor o considera atac la conducerea primariei. Mantuiala asta este temenul cam la ce se face in Sibiu.
Raspunde

Dan2 Cp

Acum 4 ani

a invatat de la o alta fostsibianca covesi de medies
Raspunde

Andrei Ion

Acum 4 ani

Pot sa confirm faptul ca gropile(a se vedea strada Hameiului), canalele prost făcute, majoritatea lucrărilor cu întârzieri f mari, într-un cuvânt slaba administrare a orasului
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Campanie Electorala

Acum 4 ani

1. Clar nu cunosti / vazut orasul anilor 1990 2. Pozezi santiere (scarile Pasajul Spitalului) 2A. La Palatul de Justitie e santier ce tine de stat, nu primarie. Si o stii foarte bine mister 'cap invers' 3. Strandul (cartierul) urmeaza a fi reabilitat 4. Ti-as dori 4 ani cu USR, spre care tinzi, doar ca dupa o sa plangi dupa pozele astea si o sa zici 'ce bine era' 5. Faci campanie, in calitate de big boss pe la TS, nu e chiar OK. 6. Mergi in cele mai mari orase ale lumii, sau cele mai OK orase din alea mai mici (ex. Salzburg, Dresda) si o sa te iei de cap, chiar in hiper centru! 7. De ai vedea in Viena cum cresc balariile chiar in fata la marile cladiri ce ganduiesc institutii ale statului pe Ring... 8. Oricate articole .... tot Fodor iese.
Raspunde

Covorul De sub pres

Acum 4 ani

Membrii din partidul PSD sunt mult mai inteligenti si capabili decat restul partidelor adunate la un loc si au realizari care se pot dovedi, pe cand de cealalta parte e mult Science Fiction combinat cu taieri de panglici.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus