Duminică,
14.09.2025
Heavy Intensity Rain
Acum
22°C

Mason sibian, exclus din MLNR: trebuie eliminați oportuniștii, care urmăresc relațiile personale și promovarea în funcții

Mason sibian, exclus din MLNR: trebuie eliminați oportuniștii, care urmăresc relațiile personale și promovarea în funcții

E un adevărat război în Marea Lojă Națională a României, al cărei Mare Maestru tocmai a fost suspendat fiind acuzat de abuz de putere și chiar suspectat de fraudă financiară. Printre cei care l-au contestat pe Radu Bălănescu, Marele Maestru acum suspendat, se numără și profesorul Gheorghe Bichicean, cel mai prolific istoric al masoneriei sibiene. Contestarea lui Radu Bălănescu i-a adus excluderea din MLNR. ”La noi există o percepție greșită despre masonerie, iar aceasta se datorează celor foarte mulți care își doresc să fie inițiați în masonerie, rămânând însă la stadiul oportunismului, al profanului, al relațiilor interpersonale care să îi propulseze pe diferite funcții, scheme și așa mai departe”, apreciază Bichicean.

Doctor în Istorie al Universității București, profesorul universitar Gheorghe Bichicean (68 de ani, foto principală dreapta) a publicat numai în ultimii cinci ani zece cărți despre istoria francmasoneriei, inclusiv a celei de la Sibiu. În primăvara acestui an, s-a numărat printre masonii care au cerut atât demisia lui Radu Bălănescu (foto principală mijloc), Marele Maestru al Marii Loji Naționale din România (MLNR), cât și a întregii conduceri a acesteia. Printre motivele enumerate: de la nepotisme și favoritisme, la suspiciuni pe seama implicării în afaceri ilegale în construcții.

Gestul lui Gheorghe Bichicean a dus la ”arderea sa între coloane” (adică excluderea din MLNR) la sfârșitul lunii trecute, la presiunea celor a căror demitere era cerută la nivel național. Între timp, luptele din sânul celei mai structuri masonice din România au dus la suspendarea lui Radu Bălănescu, aflat la al treilea mandat de Mare Maestru (detalii aici). Numele masonului sibian Gheorghe Bichicean a fost pomenit într-o scrisoare publică semnată de  Corneliu Vișoianu, un alt francmason care consideră că ”masoneria română nu mai este «pentru România»”, ci pentru interese personale, de grup.

”Eu am fost exclus din Marea Lojă Națională a României, dar nu contest nimic, deoarece consider că libera exprimare, exprimarea critică, nu constituie delict de opinie. Ca să fiu judecat pentru așa ceva este iarăși o aruncare în derizoriu a principiilor masonice. Dacă în masonerie nu te poți exprima liber, acolo unde spui «libertate, egalitate, fraternitate»... Nu mai sunt mason al MLNR, dar am rămas mason. Aparțin unei alte mari loji, unde sunt considerat un mason regular. Și sper ca, într-o zi, să mă pot întoarce și în masoneria românească, una care să poată fi reformată, declară Gheorghe Bichicean, pentru Turnul Sfatului, deși arată că nu este de acord ”cu promovarea în mass media” a mesajelor referitoare la problemele din interiorul masoneriei.

Ce mai înseamnă masoneria la Sibiu?

”Sibiul are un trecut masonic bogat. Începând cu loja «Sfântul Andrei la cele trei frunze de nufăr» de la 1767, unde erau personalitățile de seamă ale Sibiului, începând de la oameni de cultură, la medici, oameni ai administrației publice locale și chiar și tipografi. În francmasonerie, prin tradiție, reguli și coduri de conduită, poți recunoaște și afirma că aparții Francmasoneriei, dar nu poți devoala numele altor membri, decât cu acordul lor.  În orașul nostru, un singur mason a recunoscut public, până acum, că aparține Asociației Marea Lojă Națională din România. Este vorba despre domnul Cosmin Balcu, fost inspector al ISU Sibiu până de curând, și care în declarația sa obligatorie a făcut publică apartenența la francmasonerie încă de anul trecut. Din acest punct de vedere are tot respectul meu, chiar dacă avem opinii diferite cu privire la evenimentele care se petrec în ultimul timp în Marea Lojă”, amintește Gheorghe Bichicean. 

”Masoneria sibiană cuprinde personalități ale vieții culturale, spirituale și științifice care pot să mobilizeze cel puțin o parte din membri pentru a sprijini dezvoltarea Sibiului, de la cea culturală, la cea administrativă”, Gheorghe Bichicean

Definită drept o organizație care poate fi înțeleasă doar de cei inițiați, caracterul elitist al masoneriei din România a degenerat. ”La noi există o percepție greșită despre masonerie, iar aceasta se datorează celor foarte mulți care își doresc să fie inițiați în masonerie, rămânând însă la stadiul oportunismului, al profanului, al relațiilor interpersonale care să îi propulseze pe diferite funcții, scheme și așa mai departe. Acestea nu fac decât să producă degenerarea masoneriei, ceea ce am scris în cartea mea de anul trecut”, consideră Bichicean.

El consideră că în acest moment, mișcarea reformatoare din MLNR ar trebui să se impună, inclusiv pentru a schimba întregul mod de funcționare al acesteia. ”Dacă se va reforma această organizație și nu va mai primi, nu va mai iniția oameni care nu au decât o dorință oportunistă de a-și face relații personale și de a promova în funcții, va fi bine. Dacă masoneria românească va încremeni în anumite principii care sunt departe de regulile de bază ale masoneriei, nu va avea succes”.

Lumea universitarilor sibieni și masoneria

În 2016, prof. univ. Gheorghe Bichicean era rector al Universității Româno-Germane din Sibiu, poziție din care i-a acordat lui Radu Bălănescu, cel pe care îl contestă acum, titlul de Doctor honoris causa (vezi foto principală). ”Nu aș dori să dezvolt acest subiect, dar precizez că în acordarea acelui titlu a fost vorba despre medicul chirurg ortoped, profesorul universitar doctor în științe medicale Radu Bălănescu și nu Marele Maestru Radu Bălănescu”, spune Bichicean.

Însă lumea ”universitarilor sibieni” include și multe alte nume care aparțin MLNR sau altor loji masonice, printre numele vehiculate fiind inclusiv profesori universitari cu funcții de conducere. Bichicean nu vrea să dea, însă, detalii pe acest subiect. ”Repet, francmasoneria nu mai este o organizație secretă, dar rămâne discretă. Am specificat mai înainte că una dintre regulile de bază este aceea de a nu devoala numele membrilor organizației. După câte știu, în instituțiile publice se cere ca cei care dețin funcții de conducere să declare dacă sunt în această poziție. În consecință, se pot citi declarațiile lor sau îi puteți contacta direct, consider că este cel mai bine. Trecerea timpului va aduce, cu siguranță, mai multă lumină cu privire la francmasonerie. În perioada în care eram rectorul Universității Româno-Germane, aceasta fiind o instituție de învățământ privată, eu nu eram obligat să fac o astfel de declarație”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 19308

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

10 comentarii

Gigi Fane

Acum 5 ani

Masonii sibieni, cei noi sunt oltenasi la baza... va dati seama si de viitorul masoneriei sibiene - oltenesti! Traiasca tg jiu, valcea si alte meleaguri cu traditie in orice!
Raspunde

Alin G

Acum 5 ani

Masoneria e o adunatura de hoti Asa cum a fost si psd in anii 2000 , toti umbla cu cioara vopsita si fac parte din alte structuri politice care vor destrama si mai mult tara asta si vor aduce coruptia la nivel si mai ridicat...
Raspunde

Ilie Pintilie

Acum 5 ani

Dintodeauna, sa faci "politica" nu era bine vazut de oamenii onesti. Masoneria e un alt fel de "politica" a celor care le e rusine de "politica".
Raspunde

Anonymous Codul alb

Acum 5 ani

Freemasons in Romania are NO FREEMASON. They do not know and do not follow the true values. They are just opportunists being as well Rotaries, Lions, Club of Rome.....Members. They only think of themselves and do not at all think about Society...even not the one they are part of. They mix politics, religion and business to serve there own purpose and interest. They are traitors...of Values, of backbone, lying to themselves and got used to looking into the mirror to admire their fake selves...being happy gaining a dime... They are not reliable, not honest and would sell their child and mother just for opportunity..... Hail Cesar, Darwin.... and as always stated...the old expat joke.... where there are 2 Romanians they will create 3 parties... Or as Paulus said to God, when God asked: What did you do? You gave this place every thing... Sun, Sea, fertile ground... And Paulus laughs and answers ....Yes, but I gave them as well Romanians.... shitty joke...but so true...
Raspunde

Sambaloo

Acum 4 ani

Este sub nivelul marii acest bichicean. Cand era la universitatea ro ger a devalizat fonduri masive sa le duca la francmasoneria care acum l o pus pe liber. Si tot apare in presa si povesteste basme. Sa aminteasca si de dosarul lui penal musamalizat.
Raspunde

Fredonia

Acum 4 ani

Cica mason sibian...... bichicean este un semianalfabet cu facultate la fara frecventa si cu doctorat contrafacut. Este un impostor care este mereu preocupat de furt si minciuna.A fost exclus din masonerie pentru ca a fost considerat un infractor. A avut si dosar penal. A furat de la universitatea ro ger pana a bagat o in faliment. Acum face pe importantu. Masoneria este formata din elite, dar acest infractor nu este o elita.Ce mai stiti de loja lui contrafacuta numita ernest renan ???? Functiona ca o asociatie prin care erau sifonati banii studentilor de la ro ger.

Raspunde

Geo

Acum 4 ani

Sambaloo și Fredonia sunt groparii Univ româno-germane. Universitatea româno-germană a fost pusă „pe butuci” de cei care au crezut că sunt „profesori”, în special un procuror-rector, un judecător-groparul fundațiilor și un consilier juridic-zero barat care avea program... la buna lui voie, un IT-ist care voia sa își umple buzunarele cu banii universității făcând lucrări pentru care nu trebuia să ia bani... impostori dovediți. Nulități. Vă pot spune mai multe, dar mă abțin. Au vândut localul universității de pe malul Cibinului cu peste 500.000 Euro, și-au împărțit banii între ei, nemaidorind să depună dosarul de reacreditare în 2017 fiindcă sunt ... impotenți intelectual, fără căpătâi, cum se spune în popor și aveau nevoie de bani. Nu le-au plăcut niciodată să muncească și nici oamenii cinstiți. Au rămas suficiente documente doveditoare. Doctoratul contrafăcut a fostului rector a fost făcut cu regretatul academician Ștefă Ștefănescu, având în comisie, între alții, pe academicianul Vasile Gionea, academicianul L. Demeny și regretatul profesor de drept sibian Gheorghe Vâja. Da, o licență în studii militare, una în drept economic administrativ la Sibiu și una în Istorie la Univ din București. și un doctorat în București, la facultatea de istorie. Cărțile publicate la editura Institutului European din Iași, manuale universitare la CH Beck și cărți la editura RAO, pe care niciunul din cei doi semnatari de mai sus nici cel puțin nu le știu adresa !!! O să aștept o replică și o să vin cu documente, da, eu sunt. Când nu ești cinstit, te ascunzi în spatele unor pseudonime. Dar nu va mai trece mult și o sa fie totul limpede... pentru toți sibienii. Văd că cei doi și-au armonizat postările. Oamenii mari discută idei, oamenii mici bârfesc și îi discută pe alți oameni, fiindcă altceva nu știu să facă. Când vulpea nu ajunge la struguri, sunt acrii... Vă doresc o seara liniștită și frumoasa
Raspunde

Geo

Acum 4 ani

Și o completare.... deloc importantă, nu ? După ce au vândut sediul Universității, și-au tras fiecare câte 15.000-20.000 Euro, ca ... bonus pentru că au lichidat universitatea ! Interesant, nu ? Mai doriți amănunte ? Pe curând
Raspunde

Hopa

Acum 3 ani

Poate ne explica domnul Bichicean si de unde are fiul sau 3 apartamente si mai nou si o casa, plus masini de zeci de mii de euro. Asta in conditiile in care el e un simplu bugetar, cu salariu de nici 1000 de euro.....
Raspunde

Hopa

Acum 3 ani

De ce nu ne spune domnul Bichicean si de unde are fiul sau, un amarat de bugetar, 3 apartamente, un teren, mai nou si o casa, masini scumpe, etc... Ca sunt cam greu de achizitionat dintr-un salariu de sub 1000 de euro/luna....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus