Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Dan Barna: Nu excludem alianţe cu alte partide

Dan Barna: Nu excludem alianţe cu alte partide

Preşedintele USR, Dan Barna, a anunțat vineri că USR-PLUS nu va exclude intrarea în alte alianţe în anumite județe și va exista totodată posibilitatea susținerea unor candidați sau partide. “Pot exista alianţe sau susţinerea unor candidaţi ai altor partide, dar tocmai de aceea suntem în perioada aceasta de discutat eventuale alianţe. Nu excludem alianţe cu alte partide, dar printre aceste partide nu se vor afla cu siguranţă PSD sau sateliţii, ca să fiu foarte clar, să nu se speculeze vreun titlu pe această linie”, a afirmat Barna, în timpul conferinţei de presă a Alianţei USR-PLUS Sibiu în care s-au prezentat candidații de la Primăria Sibiu și Consiliul Județean.

”Municipiul va trebui să fie guvernat

La nivelul județului Sibiu, ținta este, așa cum spune liderul partidului, intrarea Alianței în jocurile politice locale, astfel încât majoritatea în Consiliul Județean Sibiu, dar și în celelalte unde vor exista liste USR PLUS, să depindă de această alianță. ”Nu am stabilit o cifră pentru că miza este să-i convingem pe oameni că este cu adevărat nevoie de o schimbare și în oferta noastră politică sunt oameni cu care, să vorbim în termeni sibieni, nu ți-e rușine să mergi cu ei pe uliță. (...) Sibienii au acum alternativa. Cred că acești colegi sunt oameni care pot duce Sibiul mai departe”, a spus Barna. Președintele USR spune că după alegerile locale Alianța va juca politic și la nivel local. ”Obiectivele alianței pe Sibiu, cel puțin, sunt acelea de a fi prezenți într-o pondere cât mai mare, încât deciziile viitoare, atât la Consiliul Județean, cât și la municipiu, să nu se poată lua fără USR PLUS. Dacă reușim să facem asta, și sunt sigur că se va întâmpla, Sibiu și municipiul vor avea o nouă șansă. Municipiul va trebui să fie guvernat, e foarte clar. Dacă USR PLUS va fi componenta prin care se asigură majoritatea, ne-am asigurat obiectivul. Vom vedea ce opțiuni sunt atunci pe masă”, a mai spus Barna.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1195

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Oigo Kukuruku

Acum 3 ani

pacat ca ati pus la primaria sibiu pe cineva cu care nu o sa votez. dar nu sunt decis 100%, vedem in campanie si uite, o sa-l urmaresc si pe fb cu doamna primar sunt 0% sa votez. la cons local si/sau judetean sigur o sa votez cu voi, e nevoie de suflu nou. cel mai probabil la judetean, ca nu prea sunt dispus sa renunt la fdgr, doar la d-na fodor.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus