Marţi,
26.01.2021
Innorat
Acum
0°C

Copiii vor avea un loc de joacă la Cisnădioara. Se caută voluntari pentru amenajarea lui

Copiii vor avea un loc de joacă la Cisnădioara. Se caută voluntari pentru amenajarea lui

Toți copiii care ajung în Cisnădioara vor avea în curând un spațiu deosebit, dedicat lor, în care își pot petrece timpul jucându-se. Proiectul se întinde pe o suprafață de 2.000 de metri pătrați și aici vor fi amenajate o grădină cu legume, un solar și un loc de joacă, la care vor avea acces toți copiii, alături de părinți.

Totul este posibil printr-un parteneriat între Ansamblul Agora Cisnădioara și Școala Româno - Finlandeză Sibiu și a pornit de la proiectul SERA al acesteia din urmă. „Ne-am dorit să construim o seră în curtea școlii, în care copiii să fie cei care plantează legumele, cei care le îngrijesc. Scopul era acela de a-i învăța să mănânce sănătos, de a prinde dragoste față de natură și față de tot ceea ce este natural. Din păcate însă nu s-a mai putut pune în practică, dar acum avem această posibilitate la Cisnădioara. Proiectul de aici este mai mare decât ce ne-am imaginat inițial, acum 2 ani, iar asta nu poate decât să ne bucure, pentru că mai mulți copii vor avea acces la proiect, mai mulți copii vor învăța cum se plantează și îngrijesc legumele și ce înseamnă hrană sănătoasă", spune Elena Lotrean, fondatorul Școlii Finlandeze Sibiu.

E nevoie de voluntari

Lucrările la proiectul din Cisnădioara au început, dar pentru finalizarea acestora este nevoie de voluntari, după ce munca brută a fost făcută deja de utilaje. Planurile zonei au fost realizate de o echipă de arhitecți peisagiști din Germania, care supervizează acum lucrările. „La prima fază a proiectului au contribuit copiii din două clase ale școlii noastre, care au realizat proiecte așa cum își imaginează ei o grădină de vis. Ce este foarte important pentru ei este că simt că au contribuit la asta, este faptul că peisagiștii au ținut cont de ideile lor, care acum se regăsesc în mare parte a proiectului. Și asta garantează că va fi un succes, pentru că cine știe mai bine de ce au nevoie copiii, decât ei însiși?", spune Elena Lotrean. 

În perioada 13 - 25 iulie și 3 - 8 august este nevoie de 10 voluntari (adulți), în fiecare din aceste zile, în intervalul 9 - 17 pentru amenajarea spațiului alături de echipa de arhitecți peisagiști din Germania. Aceasta este faza a doua de amenajare la care copiii vor avea o foarte mică contribuție, fiind vorba de săpat, construit locurile de lucru, de construirea unui gard de lemn, de contribuit la nivelarea finală a pamantului și realizarea serei/solarului. 

Înscrierile se pot face completând formularul de AICI pentru oricare dintre zilele acestor trei săptămâni.

Faptul că marea parte a lucrărilor se face cu ajutorul voluntarilor înseamnă că pe lângă ceea ce vor învăța copiii aici, comunitatea va fi una mai unită, spun inițiatorii proiectului. „Cu siguranță că după ce grădina va fi terminată vor fi legate prietenii atât între părinții voluntari, cât și între copiii acestora. Ca să nu mai vorbim despre ce se va întâmpla de la toamnă, când aportul copiilor va fi mai mare. Ei vor semăna legumele, le vor îngriji, pentru ca la primăvară să recolteze rodul muncii lor. Vor avea parte de experiențe deosebite care cu siguranță le vor fi de ajutor în viitor", spune Elena Lotrean.

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus