Joi,
28.03.2024
Ploi Scurte
Acum
11°C

FDGR, o nouă victorie în fața lui Darius Vâlcov. 20 de mii de lei și o postare pe Facebook

FDGR, o nouă victorie în fața lui Darius Vâlcov. 20 de mii de lei și o postare pe Facebook

Fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, trebuie să plătească FDGR 20 de mii de lei și să publice enunțul hotărârii pe pagina personală de Facebook, a decis Tribunalul Olt. Instanța a judecat apelul formulat de Vâlcov, în urma deciziei pronunţate de Judecătoria Slatina în iunie 2019, anunță Agerpres. Singura problemă este că Vâlcov și-a șters între timp profilul său de pe platforma de socializare Facebook.

FDGR l-a acţionat pe Vâlcov în judecată solicitând daune morale, iar Judecătoria Slatina a admis cererea formulată de FDGR, constatând "încălcarea de către pârât a dreptului nepatrimonial la imagine şi prestigiu al reclamantei". "Admite apelul declarat de reclamantul Forumul Democrat al Germanilor din România şi în consecinţă înlătură din considerentele sentinţei civile 2788/20.06.2019 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul 32741/299/2018 (pagina 14, paragraful al doilea), formularea: 'Chiar acceptând că semnul egalităţii între cele două organizaţii este justificat de sentinţa civilă menţionată ...'. Respinge cererea apelantului reclamant de obligare a apelantului pârât la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru achitată în apel, ca neîntemeiată. Respinge apelul declarat de pârât, ca nefondat. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare", se arată în soluţia pronunţată joi de Tribunalul Olt.

În soluţia pronunţată de Judecătoria Slatina, în iunie 2019, se arată că: "admite în parte cererea formulată de reclamanta Forumul Democrat al Germanilor din România în contradictoriu cu pârâtul Vâlcov Darius Bogdan. Constată încălcarea de către pârât a dreptului nepatrimonial la imagine şi prestigiu al reclamantei prin postarea pe pagina de facebook a pârâtului a unui montaj video cu textul 'Medalia de onoare pentru Deutsche Volksgruppe in Rumanien', urmat de semnul egalităţii între Grupul Etnic German din România şi Forumul Democrat al Germanilor, pe fundal roşu sub semnul svasticii. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale. Obligă pârâtul să publice pe pagina sa de facebook dispozitivul acestei hotărâri".

Și CNCD l-a amendat pe Vâlcov

În octombrie 2018, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis că fapta lui Darius Vâlcov, din 2 septembrie 2018, de a publica pe pagina sa de socializare un material video constând într-un montaj care sugerează că Forumul Democrat al Germanilor din România reprezintă o organizaţie nazistă "constituie faptă de discriminare". "De asemenea, materialul video sugerează că preşedintele României este liderul unei organizaţii naziste. Fapta se sancţionează cu amendă contravenţională în cuantum de 2.000 de lei", se mai arăta într-un comunicat al CNCD din octombrie 2018.

PSD-istul a rămas și fără titlul de doctor

Ministrul Educației a declarat la începutul acestei săptămâni că a semnat ordinul prin care fostului ministru Darius Valcov i-a fost anulat titlul de doctor. "Da, astăzi am semnat acerst ordin. Motivul este tot plagiatul", a declarat Anisie, citat de Digi24.ro. Aproximativ 50 de pagini, reprezentând 23% din teza de doctorat a lui Darius Valcov reprezintă preluare integrală sau parțială din alți autori, era, în luna aprilie, concluzia Comisiei de lucru a CNATDCU, care a analizat sesizarea de plagiat în acest caz, propunând retragerea titlului de doctor, anunță publicația Educație Privată.

Este vorba despre teza de doctorat "Perfecționarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană" elaborată și susținută în anul 2008 de Darius Valcov la Academia de Studii Economice din București. Experții au descoperit că această include texte copiate din alți autori, fără că acestea să fie citate conform normelor academice și fără a indică sursă, peste 80 de pagini. Constatând aceste abateri grave de la etică cercetării, consider că se confirmă existența plagiatului înscrisă în sesizarea UEFISCDI nr. 516/27.02.2019 cu privire la teza de doctorat "Perfecționarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană" elaborată și susținută în anul 2008 de Domnul VALCOV D. DARIUS BOGDAN și propun retragerea titlului de doctor în Finanțe domnului VALCOV D. DARIUS BOGDAN", afirmă în raportul sau prof. univ. dr. Alin Marius Andrieș.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1870

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Gunoi Catancape

Acum 3 ani

Darius "colectionarul de arta" Valcuv...mare om ! Reprezentant de seama al laturii politice numita PSD.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus