Au început lucrările de amplasare a pavilioanelor modulare în cadrul Spitalului Clinic Județean Sibiu. Investiția totală a proiectului se ridică la peste 6 milioane lei. Sunt două pavilioane cu saloane proprii, săli de tratament, cabinete medicale, iar într-unul dintre ele vor fi și saloane pentru arși cu băi speciale și săli de tratament specifice intervențiilor pentru pacienții arși.
Miercuri, 15 iulie s-a dat startul lucrărilor pentru ridicarea a două pavilioane modulare în cadrul Spitalului Județean Sibiu, după ce instituția a obținut de la Primăria Sibiu autorizația de construire. Reprezentanții spitalului spun că proiectul „Amplasarea provizorie și reversibilă construcții modulare secții spital” este cel mai important obiectiv de investiții al SCJU Sibiu din anul curent. Valoarea totală a proiectului se ridică la 6.056.100 lei din care 5.899.116,53 lei este valoarea contractului pentru proiectare tehnică și execuție lucrări. Fondurile sunt asigurate de către Consiliul Județean Sibiu.
Contractul a fost atribuit asocierii de firme CCM Import Export și GB INDCO, la începutul lunii aprilie anul curent. Termenul de execuție este de 60 de zile de la data de începere a lucrărilor.
Lucrarea constă în realizarea a două pavilioane modulare care vor fi amplasate în spatele Pavilionului Chirurgical și vor avea o suprafață de circa 750 de mp. În cadrul primului pavilion se vor regăsi 4 saloane a două paturi fiecare, dintre care două pentru bărbați și două pentru femei; saloanele vor avea grup sanitar propriu; sală de tratament; cabinet medic șef; cabinet asistent șef; cameră asistente și un cabinet pentru rezidenți și studenți.
În cadrul celui de-al doilea pavilion se vor regăsi cinci saloane a patru paturi fiecare, dotate cu grup sanitar propriu; un salon cu un pat pentru spitalizare de zi; cabinete pentru medici; cabinet pentru asistente; 3 saloane totalizând 5 paturi pentru arși, de asemenea cu grup sanitar propriu; sală de tratament și mici intervenții pentru pacienții arși; baie de arși dotată cu cadă specială; registratură; magazie.
Toate paturile din saloane vor fi dotate cu rampe de oxigen și aspirație. De asemenea, construcțiile modulare vor fi dotate cu centrală de ventilație și tratare a aerului. Totodată, întreg compartimentul de arși va avea atmosferă și flux de aer controlat pentru prevenirea infecțiilor.
Cele două module au fost concepute pentru a completa secțiile chirurgicale pentru îngrijirea și tratamentul pacienților și vor asigura condițiile speciale necesare pentru compartimentul arși.
„Este o lucrare deosebit de complexă și importantă având în vedere cerința de noi spații din ultima perioadă. Suntem convinși că aceste pavilioane modulare vor fi realizate la cele mai înalte standarde de calitate și se vor dovedi deosebit de utile în demersul nostru de a oferi codiții de tratament și spitalizare de calitate”, a declarat Conf.dr. Liliana Coldea, managerul SCJU Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1338
Ultimele comentarii
Acum 59 minute
Bitt Dannman
Acum 1 oră
Bitt Dannman
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
R.
Acum 1 oră
Q